Pe 12 noiembrie, a avut loc semnarea unui Memorandum de colaborare între Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Universitatea de Stat de Limbi Străine din Azerbaidjan. De asemenea, a avut loc și o prezentare de cărți în limba română, semnate de Domnul Kamal Abdullayev, Scriitor al Poporului Republicii Azerbaidjan, Om Emerit în știință, Doctor în științe filologice, profesor, membru titular al ANȘA. La eveniment au participat studenți, profesori și conferențiari universitari, personalități publice și politice, precum și membri ai diasporei azere din Republica Moldova. Prorectorul Universității Pedagogice de Stat “Ion Creangă”, Olga Gherlovan, l-a salutat pe rectorul Universității din Azerbaidjan și a evidențiat importanța memorandumului de cooperare semnat, precum și schimbul de experiență între cele două universități.
Deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Vitalie Jacot, în discursul său a menționat că relațiile dintre cele două țări se dezvoltă cu succes în toate sferele. „Astăzi se implementează noi proiecte, apar noi oportunități în beneficiul națiunilor noastre. În acest sens, relațiile în domeniul educației sunt printre cele mai importante”, a remarcat deputatul.
Ambasadorul Azerbaidjanului în Republica Moldova, Gudsi Osmanov, a vorbit despre relațiile dintre cele două țări și despre evenimentele organizate recent în Moldova cu ocazia zilei de 8 noiembrie – Ziua Victoriei și aniversarea a 270 de ani a capitalei culturale a Azerbaidjanului – orașul Șușa.
De asemenea, i-a mulțumit rectorului Universității de Limbi Străine din Azerbaidjan, Kamal Abdullayev, pentru vizita în Republica Moldova și s-a referit la activitatea scriitorului național. Diplomatul a mulțumit conducerii Universității Pedagogice din Moldova pentru oportunitățile create pentru școala duminicală din cadrul universității, care este frecventată de copii din Azerbaidjan.
Rectorul Universității de Stat de Limbi Străine din Azerbaidjan, Scriitor al Poporului Republicii Azerbaidjan, Om Emerit în științe, Doctor în Filologie, profesorul Kamal Abdullayev, le-a mulțumit tuturor participanților la eveniment pentru cuvintele frumoase și a spus că la universitatea pe care o conduce sunt deschise peste 20 de centre unde se predau diferite limbi străine.
Dânsul a subliniat succesul Centrului Român, care funcționează din 2017, și a menționat că acesta joacă un rol important în promovarea culturii, tradițiilor și limbii române. De asemenea a remarcat faptul că acest centru poate contribui la dezvoltarea relațiilor dintre Azerbaidjan și Moldova. Kamal Abdullayev a vorbit și despre dezvoltarea Azerbaidjanului modern, despre lucrările mari realizate în teritoriile eliberate.
„Toți scriitorii azeri simt astăzi o mare înălțare morală inspirată de Marea Victorie a Azerbaidjanului în Războiul de 44 de zile”, a spus scriitorul. La sfârșitul evenimentului, autorul a oferit și autografe.