Președintele raionului Strășeni, Pavel Tamaciuc, a fost demis din funcție. Potrivit presei locale, în cadrul ședinței ordinare a consiliului raional acesta a prezentat raportul de activitate și a fost evaluat nesatisfăcător. Consilierii ar fi propus drept sancțiune disciplinară mustrarea aspră cu destituirea din funcție.
Pavel Tamaciuc nu a comentat deocamdată situația.
Anterior, acesta a ajuns în vizorul ANI, pentru că și-ar fi acordat premii bănești. Potrivit ANI, Tamaciuc a emis șase acte administrative prin intermediul cărora a participat la luarea deciziilor în favoarea sa. Astfel, pe cinci acte și-a semnat concedii de odihnă, iar într-o altă dispoziție și-a acordat un premiu unic cu ocazia Hramului orașului, în mărime de un salariu. Atunci, avocatul lui Pavel Tamaciuc declara că acesta nu a încălcat legea.
Sursa: Agora.md