Premiul Nobel pentru Economie în 2025 a fost câștigat de Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt

Premiul Nobel pentru Economie 2025 a fost câștigat de economiștii Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt „pentru explicarea creșterii economice bazate pe inovație”, a anunțat Academia Regală Suedeză de Științe într-un comunicat.

Joel Mokyr, profesor la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois, SUA, a fost premiat „pentru că a identificat condițiile prealabile pentru creșterea susținută prin progres tehnologic”. Philippe Aghion, profesor la Collège de France și INSEAD din Paris, Franța / London School of Economics and Political Science din Marea Britanie, și Peter Howitt, profesor la Universitatea Brown din Providence, Rhode Island, SUA, au primit premiul comun „pentru teoria creșterii susținute prin distrugere creativă”.

„Laureații din 2025 la științe economice ne-au învățat că o creștere susținută nu poate fi luată de bună. Stagnarea economică, nu creșterea economică, a fost norma pentru cea mai mare parte a istoriei omenirii. Munca lor arată că trebuie să fim conștienți de asta și să contracarăm amenințările la adresa creșterii continue. Aceste amenințări pot proveni din faptul că doar câteva companii sunt lăsate să domine piața, restricții asupra libertății academice, extinderea cunoștințelor la nivel regional mai degrabă decât global și blocaje din partea grupurilor potențial dezavantajate”, au transmis reprezentanții Academiei Suedeze.

Laureații explică cum inovația oferă impulsul pentru progres continuu, înlocuind produsele și metodele vechi cu cele noi într-un ciclu nesfârșit.

În 2024, Premiul Nobel pentru Economie a fost câștigat de economiștii Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson pentru „înțelegerea diferențelor de prosperitate între națiuni”.

Premiul Nobel pentru Economie, a fost instituit în anul 1968, laureații fiind selectați de Academia Regală Suedeză de Științe. Acesta s-a adăugat astfel celor cinci distincții tradiţionale: medicină, fizică, chimie, literatură şi pace.

Dosar Media

Ai o noutate?

[google_drive]