Precizările MAEIE în legătură cu accidentul de la Kiev, în urma căruia un autocar de pe ruta Chișinău-Moscova s-a răsturnat

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Kyiv s-a autosesizat în legătură cu producerea în dimineața zilei de 25 august a unui accident rutier în capitala Ucrainei, cu implicarea unui autocar înmatriculat în Republica Moldova aflat pe cursa Moscova – Chișinău cu cetățeni moldoveni, ucraineni și ruși la bord.

Reprezentanții misiunii diplomatice s-au deplasat la fața locului și au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorități în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la situația persoanelor afectate.

Conform informațiilor obținute de la autoritățile locale, în urma producerii accidentului, mai mulți pasageri s-au ales cu diferite traumatisme, opt persoane, inclusiv patru copii, fiind ulterior direcționați la un spital local pentru investigații detailate.

Potrivit responsabililor de la Poliția națională de patrulare a Ucrainei și a Serviciului pentru situații excepționale, după investigații toți cei opt pasageri au refuzat spitalizarea.

Totodată, în direcția orașului Kyiv se deplasează un alt autocar pentru preluarea pasagerilor și continuarea rutei spre Moscova.

 Autocarul la moment se află în regiunea Vinnița, urmând în 2 ore să preia pasagerii spre destinația finală.

În momentul accidentului, în autocar se aflau 48 de pasageri și doi șoferi.

Poliția din țara vecină anunță că șoferul a pierdut controlul vehiculului și a intrat într-o bordură. În consecință, autocarul s-a răsturnat.

Accidentul s-a produs noaptea trecută în jurul orei 02:00. Imediat la fața locului s-au deplasat echipele de intervenție.

Poliția a supus șoferul testului alcoolscopic. Aparatul Drager a arătat că acesta era treaz.

Dosar Media

Ai o noutate?