Postul Paştelui în 2022: Iată de când postitorii vor renunţa la carne şi lactate

Postul Paştilor în 2022: Iată de când postitorii vor renunţa la carne şi lactate

În anul 2022, Învierea Domnului Iisus Hristos va fi sărbătorită de ortodocși pe 24 aprilie.  Creștinii ortodocşi intră treptat în Postul Paștilor, începând cu sfârşitul lunii februarie. Din 28 februarie, cei care postesc nu vor mai consuma carne, iar din 7 martie vor renunța și la lactate – acesta este considerat începutul Postului Mare, cu o durată de 40 de zile.

Astfel, în duminica de 27 februarie, numită Duminica Înfricoşatei Judecăţi, se va lăsa sec de carne. Luni, 28 februarie, va începe Săptămâna Albă – creştinii ortodocşi care postesc, indiferent de calendarul bisericesc de care se conduc, vor exclude din alimentaţie şi carnea. Lactatele, ouăle și peștele pot fi consumate în respectiva săptămână, chiar și în zilele de miercuri și vineri.

În duminica de 6 martie, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la finele Săptămânii Albe, se va lăsa sec de brânză. Aceasta înseamnă că din 7 martie cei care postesc vor exclude și lactatele, ouăle și peștele din alimentaţie – va fi Începutul Postului Mare, cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de peste an ale Bisericii Ortodoxe.

În Postul Paștilor există doar două dezlegări la peşte – de Buna Vestire şi la Intrarea Domnului în Ierusalim (de Florii).

De unde vine numele de „Duminica Înfricoşatei Judecăţi”?

Denumirea de „Duminica Înfricoşatei Judecăţi” este inspirată de fragmentul din „Evanghelie” care se citește în respectiva zi – parabola lui Iisus Hristos despre Judecata de Apoi. În acest fragment, Mântuitorul Iisus Hristos ne atenționează: „…căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. …. adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25 ).

Pe scurt, în „Duminica Izgonirii lui Adam din Rai” suntem îndemnaţi să ne gândim la viețuirea lui Adam și Eva în Rai – aceştia nu consumau carne. Creștinii sunt chemați să revină la starea paradisiacă din care a căzut Omul. Teologii spun că „postul este un antrenament pentru Rai”, un antrenament pentru dobândirea înfrânării, echilibrării forțelor sufletești și trupești.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?