Războiul din Ucraina nu merge bine pentru Rusia și pentru regimul lui Vladimir Putin, care și-a aruncat țara în această aventură. Popularitatea liderului de la Kremlin a scăzut în perioada septembrie – octombrie, pe fondul haoticei mobilizări parțiale și a înfrângerilor suferite de forțele sale. Un alt efect al războiului, accelerat puternic de mobilizare, a fost fuga unei părți importante din populația activă și educată, care nu doar plătea taxe, dar furniza și expertiză în numeroase domenii. Ultimele date statistice publicate de Rosstat confirmă că economia rusă este oficial în recesiune.
Principalii indicatori macroeconomici arată cum au influențat sancțiunile occidentale diferite sectoare ale economiei, cel mai afectat fiind comerțul. Criza economică înseamnă că vor fi mai puțini bani pentru politicile sociale, deci regimul nu își va mai putea „cumpăra” susținerea păturilor defavorizate.
Deocamdată, populația nu pare foarte grăbită să iasă în stradă în număr masiv, semn că rusul de rând încă mai poate răbda câteva decizii restrictive împotriva propriilor libertăți și drepturi. Elitele ruse, fie ele economice, politice sau din structurile de forță, par a da semne de neliniște. Un lucru este clar: deși Putin i-a obligat pe toți oamenii săi să spună în februarie 2022 că Ucraina trebuie să fie distrusă, decizia finală i-a aparținut și va răspunde pentru ea, singur sau alături de alții. Iar asta îi face pe mulți analiști occidentali și ruși să se întrebe dacă „domnia” lui Putin se apropie de sfârșit și cine ar putea să îi fie succesor.
Ofițeri de informații și tehnocrați
Un nume amintit de experți ca potențial succesor al lui Putin este puternicul Secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrușev. Marea problemă a lui Patrușev este că nu e un individ charismatic, ceea ce înseamnă că îi va fi greu să obțină sprijinul populației. În plus, el însuși pare să fie mai interesat să își propulseze fiul, Dmitri, către cea mai importantă funcție din stat. Dmitri Patrușev are 45 de ani, ceva experiență politică și cea mai importantă calitate a sa este că e fiul fostului șef al FSB, deci practic moștenirea sistemului care l-a creat și l-a susținut pe Vladimir Putin nu se va eroda. În condiții prielnice pentru verticala puterii, adică de conservare a stării de fapt actuale, oamenii lui Putin vor rămâne să controleze afacerile interne și externe ale țării.
Următorul pe lista celor care doresc să rămână în culisele jocului de putere de la Kremlin este Yuri Kovalchuk, despre care se spune că ar fi sfătuitorul financiar al lui Putin. Nici acesta nu aspiră la tron. Se mulțumește să gestioneze trezoreria.
Și numele lui Alexandr Bortnikov, director al Serviciul Federal de Securitate, este menționat, dar cu mai puțină emoție, de către experții ruși. Este în anturajul lui Putin, dar nu cel mai apropiat.
Tehnocrații Mihail Mișustin, premierul țării, sau Serghei Sobianin, primarul Moscovei, secondați de Elvira Nabiullina, guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei, au avut un comportament detașat față de războiul din Ucraina și și-au concentrat, în schimb, eforturile pe menținerea economiei pe linia de plutire. Au reușit să dea senzația unei iluzii false a stabilității într-o perioadă cu o economie asfixiată de retragerea investitorilor străini. Sancțiunile, însă, funcționează și afectează pe termen mediu și lung această strategie, lăsându-i fără resurse nu doar pe responsabilii cu stabilitatea socială, dar și pe cei care au susținut deschis invadarea totală a Ucrainei. În cazul în care structurile de forță vor eșua, aceștia sunt printre cei care ar putea „umaniza” imaginea leadership-ului rusesc în perioada post-Putin în lipsa unei opoziții reale.
O revoltă inițiată de opoziție, la fel de puțin probabilă ca o lovitură de stat militară
Nu există „boieri” care să i se opună „țarului”; dacă au existat, cei care nu au suferit vreun „accident” sunt în colonii penale sau în exil, de unde nu pot gestiona mase de oameni și nici măcar nu pot impulsiona și canaliza nemulțumirile cetățenilor, chiar și într-un context în care aceștia sunt deranjați de mobilizarea parțială. În aceste condiții, cetățeanul preferă să tacă și să caute o soluție individuală, care să-i asigure evadarea. A rămas singur fața în față cu televizorul care l-a mințit în toată această perioadă.
Reprezentanții opoziției nu au resurse suficiente pentru a își coordona acțiunile, pentru a se înțelege în privința obiectivelor comune, pentru a iniția discuții cu potențiali parteneri externi. În plus, ei vorbesc o altă limbă, una pe care cetățeanul obișnuit cu alte tipuri de valori nu o înțelege. Neînțelegerea vine din simplul fapt că acest cetățean, care votează din când în când, nu este încă pregătit să-și asume mai multă libertate, decizie individuală și gândire critică. El încă are nevoie să fie îndrumat de cineva care deține controlul asupra resurselor statului.
Citește mai mult AICI
