Poliția și-a revăzut planul de acțiuni al Ministerului Afacerilor Interne privind pregătirea și răspunsul la infecția COVID-19. Prin realizarea măsurilor din plan urmează a fi sporite capacitățile de prevenire și combatere a pandemiei la nivel național, în contextul politicilor UE de solidaritate cu țările partenere în implementarea măsurilor de răspuns la COVID-19.
Ședința a fost condusă de Secretarul general al MAI, anuș Erhan și a întrunit conducătorii subdiviziunilor MAI, IGP, IGPF, IGC, SM, Academiei „Ștefan cel Mare” și STI.
Ca urmare a aprobării Hotărârii Guvernului Nr. 990 din 22.12.2020 și punerii în aplicare a Addendumului nr. 2 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană privind Programul de suport bugetar pentru reforma poliției în Republica Moldova pentru anii 2017-2020, Uniunea Europeană va oferi asistență financiară în anul 2021 organelor de aplicare a legii în lupta cu pandemia în valoare de 21,4 milioane Euro.
Astfel, MAI a aprobat un plan de acțiuni pentru un termen de 4 luni, prin care își propune realizarea unor activități bine stabilite în vederea prevenirii și combaterii infecției în societate. În acest sens, Secretarul general al MAI a menționat despre faptul că inițiativa și deschiderea Uniunii Europene de a oferi asistență în continuare subdiviziunilor MAI, în perioada pandemiei, este un suport major pentru Republica Moldova, astfel, este prioritar de a consolida eforturile comune în vederea implementării acestui plan.
Condiția de debursare a asistenței derivă din asigurarea unui progres satisfăcător în ceea ce privește punerea în aplicare ulterioară a Strategiei naționale de dezvoltare a Poliției 2016-2020 și un progres satisfăcător în implementarea măsurilor COVID-19, relevante pentru subdiviziunile de aplicare a legii subordonate Ministerului Afacerilor Interne.