sf pantelimon

”Pintilie Călătorul” – Sărbătoare mare pentru creștini ortodocși: Îl sărbătorim astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, tămăduitorul bolnavilor, numit și Pintilie Călătorul. În popor se mai spune că din această zi, vara începe, treptat, să cedeze locul toamnei.

Astăzi, în bisericile din ţară sunt oficiate slujbe de pomenire.

Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii lui Hristos. Pomenit în data de 9 august, acest sfânt este adesea numit “doctor fără de arginți”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi şi s-a mulţumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui şi nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. 

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu și era originar din cetatea Nicomidiei. El a văzut lumina zilei în anul 284, dintr-un tată păgân, senator la curtea împăratului, şi o mamă creştină. Primul său nume a fost “Pantoleon”, adică “cel în toate puternic ca un leu”. A terminat cu succes Școala de Medicină la Nicomidia. Mai apoi, tânărul Pantelimon a fost încredinţat spre ucenicie medicului Eufrosin. Dobândind multe cunoştinţe şi o înţelepciune aleasă, el a fost remarcat de împărat, care l-a şi ales drept medic al său.

Mai târziu, pentru credința sa, Pantelimon a fost decapitat de către medici păgâni. Legenda spune că din rănile mucenicului curgea sânge şi lapte, iar măslinul de care fusese legat, a dat roade nemaivăzute. Aruncat în flăcări, corpul său a rămas intact. Sfântul Pantelimon este considerat protectorul medicilor, tămăduitorul şi ocrotitorul ostașilor. În această zi, vracii îşi culeg ierburile de leac.

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost duse în mai multe țări, iar capul lui este păstrat la Mănăstirea Rusicon de pe Muntele Athos din Grecia.

Dosar Media

Ai o noutate?