Foto: radiochisinau.md

Peste opt miliarde de lei, în doar patru luni: O adevărată performanță pe timp de pandemie

Peste opt miliarde de lei a încasat Serviciul Vamal în primele patru luni ale anului 2021, ceea ce este cu 20% mai mult față de încasările din aceeași perioadă a anului trecut, transmite MOLDPRES.

În luna aprilie a anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 2,2 miliarde de lei, cu 73% mai mult, comparativ cu luna similară a anului 2020. „Pe parcursul lunii trecute au fost perfectate 46 903 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 160 463 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale au fost Leușeni și Sculeni, cu 46 626 și respectiv, 27 964 de traversări”, indică Serviciul Vamal, potrivit sursei citate.

De asemenea, în luna aprilie, ofițerii Liniei de informare au răspuns la 3 256 de solicitări de informații cu privire la activitatea vamală. „În perioada de referință au fost constatate 713 încălcări ale legislației vamale, fiind întocmite 332 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste un milion de lei”, conform sursei citate.

Dosar Media

Ai o noutate?