Foto: radiochisinau.md

Peste 40 de mii de familii din Republica Moldova vor primi câte 700 de lei ajutor în perioada iernii

Peste 40 de mii de familii din Republica Moldova vor primi câte 700 de lei, pentru a suporta greutățile iernii. Potrivit Guvernului, sunt vizate familiile cu trei sau mai mulți copii, persoanele cu dizabilități, femeile gravide sau cele care alăptează. Toți banii în acest sens provin de la partenerii externi. Ajutorul va fi dat timp de șase luni și este suplimentar celui acordat pentru perioada rece a anului, asistenței sociale sau compensațiilor în factură.

„Din păcate, rata familiilor, care la ora actuală nu pot face față prețurilor ridicate la energie este destul de mare. Astăzi anunțăm că se lansează un nou program, care vizează circa 40 de mii de familii vulnerabile. Aceste familii vor fi identificate de comisii, care vor fi constituite la nivel local. Asistenții sociali comunitari vor fi secretarii acestei comisii”, a spus ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

Listele vor fi întocmite de asistența socială, iar plățile vor fi efectuate prin poștă. ”Această iarnă va fi o adevărată provocare”, a firmă donatorii din occident.

„Noi planificăm să oferim acest sprijin, aproximativ șase luni, în numerar, începând cu luna decembrie, pentru luna noiembrie sau o plată dublă, pentru luna noiembrie și decembrie. Ne dorim ca începând cu 2023 să putem mări aceste plăți prin mobilizarea mai multor fonduri și să continuăm programul”, a afirmat reprezentantul Programului alimentar mondial în Republica Moldova Jonathan Campbell.

Numărul familiile care au nevoie de ajutor este de ordinul zecilor de mii în Republica Moldova, spun reprezentanții UNFPA.

„O necesitate critică de asistență o constituie cea pentru femeile gravide și cele care alăptează venind din familii nevoiașe. Programul pe care îl lansăm astăzi este un bun exemplu de ajutor, care contribuie la îmbunătățirea modului de viață. Aș vrea să evidențiez că în jur de 11 la sută dintre femeile însărcinate provin din familii foarte sărace, ceea ce face ca mai mult de 3000 de femei însărcinate să fie eligibile pentru sprijinul financiar”, a menționat reprezentantul UNFPA în Republica Moldova Nigina Abaszada.

Cifrele arată că mii de cetățeni ai Republicii Moldova au sărăcit din cauza creșterii vertiginoase a prețurilor. În aceste condiții, familiile cu copii au devenit cu 3 la sută mai sărace.

„În măsura în care susținem categoriile dezavantajate să nu uităm și de copiii din Republica Moldova. Incapacitatea de a încălzi casa, spre exemplu, poate conduce la îmbolnăvirea copiilor, ceea ce va determina absența acestora din instituțiile educaționale, respectiv, trebuie să găsim alternative de încălzire pentru a le oferi sprijin”, a spus reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj.

În Republica Moldova sunt peste 40 de mii de familii care beneficiază lunar de ajutor social și peste 240 de mii de familii care primesc ajutor pentru perioada rece a anului, în valoare de 700 de lei. Adițional, prin noul program, circa 40 de mii de familii vor beneficia de noul suport financiar de 700 de lei pentru șase luni consecutiv.

Dosar Media

Ai o noutate?