Deputații au aprobat, în ședința plenară de astăzi, în lectura a doua, un proiect de lege care are drept scop îmbunătățirea funcționării Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și consolidarea capacităților acesteia de a reacționa adecvat pentru combaterea pandemiei COVID-19 și a altor eventuale epidemii.
Astfel, componența Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică va fi formată și din specialiști în domeniul sănătății, nu doar reprezentanți ai autorităților centrale, cum ar fi:
– membri ai Guvernului și reprezentanții ai structurilor subordonate Guvernului în responsabilitatea directă a cărora este monitorizarea și combaterea unei urgențe în sănătate publică;
– specialiști în domeniul sănătății publice;
– reprezentanți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Academiei de Științe a Moldovei, Școlii de Management în Sănătate Publică, societatea civilă.
De asemenea, unii reprezentanți ai organismelor internaționale vor fi antrenați cu drept de vot consultativ.
Autorii proiectului de lege, deputații fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari, Dinu Plîngău și Liviu Vovc, argumentează că modificarea componenței Comisiei va avea drept impact luarea celor mai bune decizii, în termeni optimi, pentru combaterea unei eventuale epidemii.
Amintim că și șefa statului Maia Sandu a venit cu o astfel de recomandare după ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate, care a avut loc săptămâna trecută.
Astfel, în recomandările CSS expediate Guvernului s-a regăsit și propunerea de a fi modificată și completată componența CNESP.