Foto: great-news.ro

Pacienții cu forme ușoare de COVID-19 pot primi medicamente compensate în proporție de 70 % sau chiar 100%

Pacienții cu forme ușoare de COVID-19 pot primi medicamente compensate. Documentele Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecției Sociale ce prevăd acest lucru au fost publicate în Monitorul Oficial.

Preparatele destinate tratamentului COVID-19 în condiții de ambulatoriu vor fi prescrise de către medicii de familie. Aceste medicamente vor fi compensate în proporție de 100% pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani şi de 70% în cazul adulților.

Medicamentele compensate vor fi prescrise atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.

Este vorba despre unele medicamente pentru tratamentul simptomatic, şi anume: antitrombotice şi anticoagulante, medicamente care reglează acidul gastric, vasodilatatoare şi bronhodilatatoare.

De asemenea, pentru copii vor fi prescrise, la necesitate, antipiretice şi antiinflamatoare în cazul sindromului febril, mucolitice şi expectorante. Totodată, în funcţie de evoluția simptomelor, pacienților cu forme moderate de boală le vor putea fi prescrise şi medicamente antibacteriene.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?