O moldoveancă a fost transportată din Rusia în Moldova cu un echipaj SMURD – Ce s-a întâmplat

Un echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a efectuat astăzi o intervenție transfrontalieră terestră de transportare din Federația Rusă a unei femei în vârstă de 60 de ani, cetățean al Republicii Moldova.

Potrivit IGSU, femeia a primit tratamentul necesar într-o instituție medicală din orașul Moscova, după ce a suportat un atac vascular cerebral. Pe parcursul drumului spre țara noastră, pacienta nu a suferit complicații, fiind monitorizată strict de medicii și paramedicii SMURD.

Ajunși în capitală, femeia a fost predată medicilor din cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie pentru îngrijiri medicale.

Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2021 aceasta este a cincea intervenție terestră transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

Dosar Media

Ai o noutate?