O copie a Icoanei Maicii Domnului a fost adusă din Grecia la Chișinău

O copie a Icoanei Maicii Domnului din Tinos a fost adusă din Grecia la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău. Aceasta a fost întâmpinată duminică de reprezentanții Mitropoliei Basarabiei. 

Copia icoanei, considerată a fi cea mai cunoscută reprezentare făcătoare de minuni a Maicii Domnului, a fost adusă înainte de începerea Sfintei Liturghii de Preotul Marin Osoianu, directorul Centrului de Pelerinaje „EMAUS” al Mitropoliei Basarabiei.

Înaltpreasfințitul Părinte Dorotei al II-lea, Mitropolitul Insulelor Syros, Tinos, Andros, Kea și Milos, a oferit această icoană pentru Mitropolia Basarabiei, în semn de binecuvântare pentru toți credincioșii români.

Icoana a fost așezată spre închinare în incinta Paraclisului Mitropolitan, iar în continuare Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta Liturghie.

De asemenea, ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Tinos care a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

După încheierea slujbei, Părintele Marin Osoianu a oferit în dar fiecărui credincios prezent iconițe cu reprezentări ale mai multor sfinți greci.

Dosar Media

Ai o noutate?