Interpretul Valentin Nica, cunoscut pentru piesele sale care aprind ringul de dans la nunțile moldovenilor, totuși ascunde și o grea suferință în sufletul său, scrie showbiz.md. Acesta încearcă să se bucure de viață, să trăiască momente fericite care ar compensa copilăria deloc ușoară pe care a trăit-o. În cadrul unui interviu oferit recent, acesta a declarat cu lacrimi în ochi că viața i-a mai dat o palmă acum câțiva ani. Din cauza unor neînțelegeri apărute în familia sa, Valentin Nica nu mai vorbește de o vreme cu mama, iar aceasta, deja bunică fiind, nu și-a văzut încă nepotul. Cei doi nu comunică.
”Deseori încep problemele de la frați. Am vrut să-mi ajut fratele, i-am cumpărat tot ce avea necesar pentru a munci în calitate de DJ, dar din păcate el a lăsat în gaj tot, luat credite de la companii de micro finanțare. (…) Multe s-au întâmplat, mama i-a luat apărarea. Noi ne-am certat. Fratele a înțeles că îi este greu fără ajutorul meu. Peste ani fratele a înțeles și relațiile noastre s-au îmbunătățit, iar mama, fiind mai orgolioasă, nu ia legătura cu mine. Vreau să fiu înțeles corect de lume. Cred că chiar dacă va avea o relație cu mine, ar fi falsă. Omul trebuie să vrea cu adevărat”, a declarat Valentin Nica în cadrul podacast-ului Bandstage.
Valentin Nica este interpret în Republica Moldova și România cunoscut cu hiturile: ”Un Pahar Cu Vin”, ”Astă seară”, ”Milioanele să fie”, ”Bucluc”.
A apărut pe piața muzicală din Moldova în anul 2013 cu melodia: ”Iubita mea”, însoțită de un videoclip special adunând mii de comentarii și distribuiri.
Muzica sa a prins culori calde când la cunoscut pe renumitul interpret Alexandru Lozanciuc. Maestrul i-a scris două melodii bune și a avut încredere. Urmează colaborări cu producători muzicali ca Kapushon, Tharmis, Smally, Bogdan Dascăl – autorul cărții sale de vizite: ”Un Pahar Cu Vin”.