Pașapoartele de vaccinare sunt inevitabile, a spus directorul aeroportului din Dubai, cel mai aglomerat din lume, pentru BBC.
”Nu cred că există alternativă”, a Paul Griffiths, menționând că este nevoie de aceste documente pentru a mișca lucrurile din loc, dar pentru asta ar fi necesar un program credibil de vaccinare la nivel mondial.
Oficialul spune că lumea are nevoie să revină la mobilitatea dinaintea pandemiei, în condiții de siguranță.
Sunt însă voci care au criticat pașapoartele de vaccinare, spunând că sunt o formă de discriminare.
Organizația Mondială a Sănătății și Consiliul Mondial al Turismului se numără printre cei care se opun pașapoartelor de vaccinare pe fondul temerilor că vor crea o „societate pe două niveluri”.
Luna trecută, dr. Mike Ryan, reprezentant al OMS, și-a reiterat îngrijorarea cu privire la problemele etice din jurul pașapoartelor vaccinale.
”Trebuie regândite, mai ales într-o lume în care vaccinul este distribuit într-un mod atât de inechitabil”, a spus Paul Griffiths.
În 2019, aeroportul din Dubai a fost tranzitat de peste 86 de milioane de oameni, o cifră record.
Griffiths dorește ca acest număr să crească din nou,. „Trebuie să intrăm mai degrabă în etapa de gestionare a riscurilor, nu în cea de evitare a riscurilor”, a spus el.
”Nu cred că lumea poate supraviețui fără această mobilitate mult mai mult timp, cu siguranță nu social și economic, dar putem înțelege de ce țările din întreaga lume sunt foarte conservatoare. Ultimul lucru pe care îl dorește orice politician este un val de infectări pe terenul său”, a mai spus directorul aeroportului din Dubai.
Odată cu pandemia de coronavirus și miile de curse anulate, traficul s-a prăbușit cu 70 la sută, la aproape 26 de milioane de pasageri în 2020.