Nemerenco, despre statistica ”ascunsă” a deceselor din cauza COVID

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, susține că 8 la sută dintre persoanele vaccinate au decedat de COVID-19, asta deși și-au administrat ambele doze de vaccin.

Cu toate acestea, ministrul a declarat că nu se cunoaște câte dintre aceste persoane decedate au fost vaccinate pe bune și nu și-au falsificat certificatele de vaccinare, lucru atestat în mai multe situații în ultima perioadă.

”Nu se cunoaște câte persoane dintre acestea opt procente au fost vaccinare pe bune și câte au avut vaccinul la chiuvetă. Dacă s-ar cunoaște, probabil numărul persoanelor cu certificat de vaccinare decedate ar fi mult mai mici”, a declarat Nemerenco. 

Totodată, ministrul s-a referit și la numărul deceselor zilnice, care rămâne unul mare.

”Aș prefera să nu fie nici o persoană decedată de COVID-19, abia atunci aș fi liniștită, dar nu este adevărat că numărul deceselor acum este mai mare decât era anul trecut”, declară Nemerenco.

Totodată, oficialul a oferit detalii despre statisticile alarmante de decese zilnice, fiind amestecate cifrele și nu reflecta tabloul real pentru ultimele 24 de ore și că Ministerul ar fi ”uitat” din motive necunoscute să reflecte cifra reală.

Potrivit ministrului Sănătății, erorile țin de factorul uman, adică datele privind numărul de decese nu este raportat la timp.

”Cifrele ministerului nu au raportat niciodată decesele înregistrate în ultimele 24 de ore, doar cele care au fost raportate în ultimele 24 de ore. Nici cele 51 înregistrate cu două zile în urmă, nu au fost înregistrate atunci. Iar din 70, doar 15 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Suntem siguri ca în zilele următoare vor mai veni careva raportări pentru aceste zile”, a declarat Nemerenco.

Ministerul Sănătății a identificat o serie de nonconformități în procesul de înregistrare şi raportare a cazurilor de deces provocate de COVID-19. Mai exact, au fost identificate sute de cazuri de deces înregistrate, dar neraportate. Unele dintre acestea sunt încă din anul 2020. În prezent, o echipă lucrează la verificarea tuturor cazurilor înregistrate pe parcursul anilor 2020- 2021.

Turcan Ana

Ai o noutate?