Moldovenii vor fi mai ”bogați” din 1 octombrie – venitul minim garantat a fost majorat cu 45 de lei.
Din 1 octombrie se va indexa nivelul venitului lunar minim garantat cu un coeficient de 1,0386. Prin urmare, acesta va fi 1.196 lei sau cu 45 lei mai mare decât este în prezent.
Decizia de majorare a fost condiționată de rata inflației de 3,86 la sută, înregistrată în primul semestru.
Conform statisticelor prezentate de autorități, în primul semestru al anului, 52.953 familii din Republica Moldova au beneficiat de ajutor social. În medie, mărimea prestației a fost de 1.096 lei. După indexare, se preconizează că prestația de ajutor social va fi, în medie, egală cu 1.138,5 lei, adică cu 42,5 lei mai mult decât în prezent.
Moldovenii vor fi mai bogați din 1 octombrie
Pentru efectuarea indexării, Guvernul trebuie să aloce suplimentar 6,75 milioane lei. În acest sens, urmează să fie făcute modificări la bugetul de stat pentru anul 2021.
În data de 1 aprilie, nivelul venitului lunar minim garantat a fost indexat cu 3,89% și a ajuns la suma de 1.151 lei.
Potrivit normelor legale în vigoare, venitul lunar minim garantat se indexează în fiecare an, la 1 aprilie și la 1 octombrie.
La 1 aprilie, coeficientul de indexare constituie media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii trei ani, iar la 1 octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. Dacă din calcul rezultă fracțiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în creștere.