Moldovagaz nu va solicita revizuirea tarifului la gaz, asta chiar dacă a anunțat că în noiembrie scade prețul de achiziție al combustibilului albastru. Totuși, nu exclude că acest lucru se va întâmpla, încă după ce toate devierile financiare acumulate vor fi acoperite.
”În prețurile reglementate de furnizare a gazelor naturale în vigoare de la 01 octombrie 2022, prețul de achiziție este definit ca preț mediu anual și este inclus în tarif la nivelul de 926,94 dolari SUA pentru o mie de metri cubi, sau 17 906,35 lei. În același timp, prețul real de achiziție în octombrie 2022 a fost de 1 026,36 USD pentru o mie de metri cubi, în timp ce în noiembrie acesta este așteptat să fie de 821,58 USD pentru o mie de metri cubi”, menționează Moldovagaz.
Totodată, întreprinderea menționează că ”prețul efectiv de achiziție în luna august 2022 a fost de 1 458,92 dolari SUA pentru o mie de metri cubi, iar în septembrie 1 882,78 dolari SUA pentru o mie de metri cubi, în timp ce la prețurile reglementate aprobate, plătite de consumator din 12 august 2022, prețul de achiziție era stabilit la nivelul de 899,08 USD pentru o mie de metri cubi. Ca urmare, acesta nu a acoperit prețul real de achiziție de gaze naturale, ceea ce a cauzat acumularea devierilor tarifare negative impunătoare doar pentru august și septembrie în sumă de 902,5 milioane lei. Totodată, suma totală a devierilor tarifare ale SA „Moldovagaz” pentru perioada ianuarie-septembrie 2022 constituie de 5,095 miliarde lei, și conform legislației urmează să fie compensate prin includerea în tarif”.
”În structura prețurilor reglementate actuale este inclusă doar o parte din devierile tarifare acumulate în mărime de 1,817 miliarde lei, sau 4 590 lei pentru o mie de metri cubi. Astfel, premisele reale pentru revizuirea tarifelor pentru consumatorul final pe fondul scăderii prețurilor de achiziție vor apărea după compensarea integrală a devierilor tarifare negative acumulate”, conchide Moldovagaz.
Menționăm că Gazprom a anunțat că va livra gaz Republicii Moldova și în luna noiembrie, însă în volume mai mici decât cele necesare țării noastre.