Foto:digisport.ro

Lupta istorică dintre Mike Tyson și Roy Jones Jr – care au fost punctajele oferite la final

Mike Tyson s-a întors în ring la vârsta de 54 de ani pentru lupta cu Roy Jones Jr, iar confruntarea s-a terminat la egalitate, transmite digisport.ro.

Mike Tyson a dominat lupta, însă arbitrii nu au putut declara un învingător. Iată care au fost punctajele oferite la final: 76-76, 79-73 în favoarea lui Tyson și 80-76 în favoarea lui Roy Jones Jr. Mike Tyson a declarat la final că ar fi meritat să câștige, dar se mulțumește și cu o remiză.

Opt runde s-au luptat Mike Tyson și Roy Jones Jr, în Staples Center din Los Angeles, într-un demonstrativ extrem de spectaculos, având în vedere vârsta lor.

Precizăm că Mike Tyson are 54 de ani, iar Roy Jones Jr. are 51 de ani.

Mike Tyson

 Mike Tyson

Tyson a fost campion mondial la categoria grea la 20 de ani, cel mai tânăr din istorie. În 1992 a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol, fiind eliberat pentru bună purtare după 3 ani. La începutul carierei, „Ironman” Tyson a stabilit un record greu de egalat: a câștigat primele 19 meciuri prin KO, 12 dintre ele în prima rundă.

Roy Jones Jr.

Roy Jones Jr

Roy Jones Jr, desemnat pugilistul deceniului pentru anii 90, a boxat din 1989 până în 2018 și a câștigat titluri la patru categorii diferite: semimijlocie, mijlocie, semigrea și grea;

Este singurul care și-a început cariera la categoria semimijlocie și a ajuns campion la categoria grea. Ultimul său meci a fost în 8 februarie 2018, când l-a învins pe Scott Sigmon.

Dosar Media

Ai o noutate?