După ce au apărut informații că se scoate grâul din rezerva de stat și se vinde, întrucât este avantajos economic pentru anumite persoanele interesate, zeci de persoane au blocat tiruri întregi la vama Giurgiulești care așteaptă să vină o navă care să i-a cerealele pentru export.
Președintele Partidului Democrația Acasă este la fața locului, de unde transmite în direct confruntarea dintre oameni, dar și poliția care a fost sesizată și încearcă să-i facă pe această să renunțe la blocarea traseului și să le permită camioanelor să-și continue drumul.
Vasile Costiuc menționează că se ”fură din rezervele de stat”. Tot el a sesizat într-o altă apariție live problema acum 30 de ore.
Poliția care a venit la fața locului și a încercat să convingă oamenii să deblocheze traseul, declară că ”grâul nu este scos din țară, ci doar este schimbat cu locul”.
Andrei Baștovoi, deputat în primul parlament a declara în cadrul unei emisiuni televizate de la Jurnal TV că interesul economic este foarte mare, grâul din rezerva de stat fiind vândut la un preț avantajos, cu 4 lei și 50 de bani, potrivit burselor internaționale, în spatele acestei scheme ar sta deputatul neafiliat, dar apropiat de PSRM, Eugeniu Nichiforciuc.
”Toată lumea știe foarte bine cine conduce raionul Florești. Eugeniu Nichiforciuc. Aici se fac bani enormi, în jur e 1 lei și 50 de bani pentru un kilogram de grâu. La 17 mii de tone, se fac în jur 25 de milioane de lei. De fapt, aceste reînnoiri se fac în rezerva de stat, doar că înainte de recoltă, când e clar ce roadă va fi în acest an”, declară Baștovoi.
Eugeniu Nichiforciuc nu a reacționat deocamdată la aceste acuzații.
Amintim că, Maia Sandu a solicitat Guvernului să stopeze imediat exportul grâului din rezerva de stat și anunță că va sesiza Procuratura Generală pentru a identifica eventuale cazuri de implicare a instituțiilor statului în vânzarea rezervelor de stat.
”Solicit Guvernului să aprobe de urgență o Hotărâre de Guvern prin care să impună restricții temporare la exportul grâului de proveniență din rezervele de stat. În contextul informațiilor apărute în public cu privire la riscul exportului de grâu din rezervele de stat în an de secetă, cer Guvernului să acționeze imediat în scopul asigurării securității alimentare a țării”, anunță Maiai Sandu.
Totodată, ea menționează că va sesiza Procuratura Generală în legătură cu potențiale cazuri de implicare a instituțiilor statului în vânzarea rezervelor de stat cu prejudicii aduse țării și cetățenilor.
Cu referire la informațiile distribuite în spațiul public, inclusiv, de instituția prezidențială, privind exportul de grâu din rezervele de stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, precizează că informațiile sunt eronate și acuzațiile aduse sunt nefondate.
Prin urmare, ”Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului nu are tangențe la gestionarea grâului din rezervele de stat, decât cu titlu consultativ la etapa de elaborarea şi înaintare a propunerilor la Nomenclatorul bunurilor materiale din rezervele de stat şi la Nomenclatorul bunurilor materiale din rezervele de mobilizare”.