Parlamentul s-a întrunit astăzi în ședință plenară având pe ordinea de zi preliminară 30 de chestiuni. La începutul ședinței, deputatul PSRM, Corneliu Furculiță a dat citire unei declarații prin care anunță că a fost creată o majoritate parlamentară și invită președintele țării la consultări.
Între subiectele ce vor fi examinate de către deputați se numără proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la veterani, proiectul de modificare a Codului navigației maritime, proiectul de modificare și completare a Legii privind piața produselor petroliere, mai multe proiecte care vizează modificarea Legii privind finanțele publice.
De asemenea, este planificată prezentarea Rapoartelor Curții de Conturi asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice, după cum se arată într-un comunicat al Parlamentului.