Liceul Teoretic Țipala – patru decenii de căutări, de muncă şi satisfacţie

Instituția Publică Liceul Teoretic Țipala a împlinit patru decenii de activitate. Ani în care mii de absolvenți s-au îndreptat spre lumea mare ca personalități destoinice, care au contribuit la consolidarea societății. Evenimentul de marcare a celor 40 de ani de activitate a avut loc pe 23 noiembrie 2023 și va rămâne în sufletul tuturor celor care au fost alături de actuala administrație a liceului, de corpul didactic și de elevi.

Evenimentul a reunit elevi, cadre didactice, reprezentanți ai administrației publice locale atât din Republica Moldova, cât și din România. Printre oaspeții de onoare veniți să se bucure de realizările instituției și să noteze noi obiective de activitate se numără: ministrul finanțelor, Petru Rotaru, absolvent al Liceului Teoretic Țipala, vicepreședinta Raionului Ialoveni, Galina Tonu, șeful DGE Ialoveni, Ion Scutaru, primarul comunei Țipala, Silviu Bivol și foștii primari ai comunei Țipala Ilie Castraveț șo Ion Cotorobai, Florentina Minea, directoarea Școlii Gimnaziale ,,Constantin Erbiceanu”  din Erbiceni, România, însoțită de Primarul Ionel Lungu și Dana Nicorici, director adjunct, Maria Mădălina Manole, directoarea  Școlii gimnaziale Vârteșcoiu din  județul Vrancea, România, însoțită de Viorel Mîrza, primarul comunei și alții.

În debutul evenimentului, directoarea Liceului Teoretic Țipala Maria Ghețiu a făcut o retrospectivă a performanţelor înscrise în istoria instituției de învățământ, menționând că cei 40 de ani de activitate au însemnat și decenii de căutări, de zbucium, de muncă şi satisfacţie, de colaborare şi bineînţeles de afirmare – toate acestea au asigurat succesul. În acești ani a crescut considerabil imaginea instituției la nivel local, național și internațional, fiind recunoscută și pentru respectarea, păstrarea și promovarea valorilor naționale.

În cei 40 de ani frumoşi, plini de bucurii şi succese instituția a fost reorganizată,   fiindu-i schimbat statutul, conform ord.ME al RM nr.254 mai 2004. Cu toate acestea a păstrat aceeași misiune a școlii: cea de a făuri, de a clădi destine. Pe parcursul celor 4 decenii procesul educațional a fost condus de următorii directori: Surdu Nicolae (1983-1984); Ianovici Iosif (1984-1990); Mihalachi Nina (1990-1995) Ilieș Mihail (1995-1999); Nicolai Lidia (1999-2000); Lucașenco Maria (2000-2012)

Ghețiu Maria (2012-….)  Astăzi, în Liceul Teoretic Țipala își fac studiile 506 elevi, repartizați în 22 de clase. În ciclul primar – 177 elevi; ciclul gimnazial – 252 elevi; ciclul liceal – 77 elevi. Corpul didactic al instituţiei este constituit din 33 cadre didactice 

40 de ani  de  activitate constituie un test al măiestriei profesionale cu mari succese în plan educațional, dar şi un exerciţiu continuu de promovare a valorilor general-umane, ani de muncă, implicare, colaborare, sacrificiu, schimbare. Ani în care colectivul didactic creativ și prietenos a educat zeci de generații, a contribuit la formarea a mii de caractere, a perseverat întru creşterea numeroaselor promoţii de absolvenţi. Succesele și realizările absolvenților vorbesc de la sine în domenii cum ar fi: economie, medicină, jurnalism, juridică sau pedagogie. Numele absolvenților liceului sunt auzite în multe universități din țară și de peste hotare, în școli de master și doctorat, în familiile cetățenilor acestui sat, în rândul oamenilor de bază ai acestei societăți.

Având un parteneriat frumos școală-familie-comunitate, instituția se bucură de rezultate remarcabile în cadrul activităților școlare și extrașcolare. 

  • Implementarea cu succes a concursului raional Creangă, veșnic verde…, concurs organizat în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni și Direcția Generală Educație;
  • Organizarea concursului “Feerie de iarnă“, concurs organizat în parteneriat cu Direcția Generală Educație Ialoveni;
  • Rezultate remarcabile la competițiile sportive, etapa raională și națională;
  • Performanțe înregistrate la olimpiada raională;
  • Implementarea proiectelor educaționale în parteneriat cu instituțiile partenere cu genericul “Lumea copilăriei”, “La contrée natale-ma richesse culturelle”, “Satul/orașul meu-baștină de dor”;
  • Proiecte implementate în parteneriat cu instituțiile de învățământ din România “Educație online fără hotare”;
  • Proiecte implementate  în parteneriat cu Asociația “Solidarité Laïque ” Franța
  • Proiecte implementate în parteneriat cu Fondul de Tineri Ialoveni
  • Acordarea trofeului de excelență în cadrul concursului internațional “Iarna de la fereastra mea”;
  • Participarea elevilor la concursuri internaționale Hippo (limba engleză), Matemaniada, “O idee din viața de elev”, “GLOBAL YOUTH SERVICE DAY”;
  • Participarea instituției la competiția “Tekwill Junior Ambassadors”, organizat de Tekwill în Fiecare școală.
  • Locul III la concursul republican cu privire la prevenirea situațiilor de urgență
  • Participare la concursul  “A Chance, Une Chance, Eine Chance”, etapa raională, ediția a III, 2023: clasându-ne pe Locul I, II
  • Participarea în cadrul concursului raional de creație a copiilor în domeniul prevenirii situațiilor de urgență,  obținând Locul I,II.

Rezultatele notorii motivează atât elevii, cât și profesorii, să se dedice plenar studiului, care îi învață să aibă încredere în sine, să se descopere ca personalitate, să exploreze noile dimensiuni ale propriei ființe și să opteze mereu în favoarea formării profesionale, excelând în meseria îmbrățișată. Acest lucru a reușit grație activității profesioniste a echipei manageriale și aportului fiecărui angajat. 

Liceul Teoretic Țipala pune accent pe activități de promovare a imaginii instituției la nivel local, raional, național, dar și pe implicare în proiecte naționale și internaționale. Unul dintre proiecte câștigate este „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), unde au fost dotate cu tehnică și utilaje laboratoarele de chimie, fizică, biologie. „Robotica”,  „Clasa viitorului’’ sunt alte două proiecte importante, obținute prin implicarea mai multor cadre didactice.

Cu prilejul aniversării a 40 de ani de activitate, administrația instituției a ținut să-și exprime exprimă respectul şi admiraţia pentru munca întregului colectiv didactic şi a celui de elevi şi părinţi. A adresat sincere felicitări și urări de sănătate, prosperitate, perseverență, inspirație și realizări frumoase!

Dosar Media

Ai o noutate?