Întrevedere Putin – Aliev – Pașinean la Soci: S-a discutat despre Karabah

Întrevedere Putin – Aliev – Pașinean la Soci: S-a discutat despre Karabah

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit vineri, 26 noiembrie, la Soci, cu  președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean. Liderul rus i-a invitat pe cei doi oficiali pentru a discuta despre situația din Karabah, regiune pe care Azerbaidjanul și-a reîntors-o după războiul de 44 de zile cu Armenia din toamna anului 2020.

Mai întâi, Vladimir Putin a discutat cu președintele Ilham Aliev, după care a urmat o întrevedere în format trilateral – cu participarea lui Nikol Pașinean, iar ulterior președintele rus avea programată o întâlnire în format bilateral și cu prim-ministrul Armeniei.

Președintele Vladimir Putin a declarat că i-a invitat pe cei doi oficiali la Soci având ca obiectiv să discute despre „crearea condițiilor pentru renașterea Karabahului de Munte”, notează Tass.ru.

„Mi se pare că acesta și este, de fapt, scopul tuturor eforturilor noastre, și anume, de a crea condiții pentru renașterea regiunii, astfel încât oamenii să se simtă în siguranță acolo și să se poată angaja în mod normal în activități economice, să dezvolte economia”, a spus liderul rus în deschiderea întâlnirii trilaterale.

Putin și-a exprimat convingerea că Rusia, Armenia și Azerbaidjan, de dragul intereselor comune, ar trebui să depună eforturi să-și întărească legăturile dintre țări.

 „Împreună, de secole, am făcut parte dintr-un singur stat (n.red.: – fosta Uniune Sovietică), avem legături istorice foarte profunde și n-ar fi de dorit ca ele să se distrugă. Dimpotrivă, trebuie să ne străduim să le refacem și să le menținem în viitor”, a adăugat Putin.

Vladimir Putin a menționat că actualmente nu există ostilități militare de amploare în Nagorno-Karabah, iar acest fapt arată că „într-un an, s-au reușit nu puține lucruri  pentru a soluționa situația din regiune”.

Președintele rus le-a propus interlocutorilor să facă un bilanț al activităților  desfășurate pe parcursul unui an, adică după semnarea, pe 9 noiembrie 2020, a   declarației liderilor celor trei țări care a făcut posibilă încetarea completă a schimbului de focuri în zona de conflict din Nagorno-Karabah.

„În acest răstimp, într-adevăr, s-au făcut nu puține. Din păcate, nu toate problemele au fost încă soluționate, știu despre incidentele de la graniță și incidentele tragice în urma cărora oameni din ambele părți sunt uciși și răniți”, a declarat președintele rus.

Potrivit lui Putin, toate acestea necesită o atenție specială din partea liderilor. „De fapt, de dragul acestui lucru ne-am și adunat astăzi – pentru a evita incidente similare în viitor. Dar, în general, s-au făcut multe într-un an”, a apreciat liderul rus.

În acest timp, și cu ajutorul nostru, s-a depus multă muncă legată de întoarcerea refugiaților – 53 de mii (de persoane) s-au întors deja la locurile lor de reședință permanentă”, a spus Putin.

Funcționează Centrul ruso-turc de monitorizare a încetării focului, a adăugat Putin.  „Dar cel mai important fapt este că sunt create condițiile pentru o viitoare viață normală, pașnică. Acesta este lucrul cel mai important”, a subliniat președintele.

Președintele Ilham Aliev a menționat la întrevederea bilaterală cu Vladimir Putin că, pe parcursul unui an, n-au existat incidente grave în zona de responsabilitate a forțelor de menținere a păcii ruse, potrivit fragmentului de stenogramă publicat de Azertag.

 „N-au fost ciocniri armate, n-au fost evenimente grave – au fost incidente sporadice care n-au constituit o criză sistemică. Au fost ciocniri la granița dintre Azerbaidjan și Armenia, dar aceasta nu este zona de responsabilitate a forțelor de menținere a păcii ruse”, a spus președintele Azerbaidjanului.

 „Dar, desigur, acest lucru ne obligă să privim foarte atent la toate acestea, să discutăm, inclusiv în format trilateral, cum pot fi controlate riscurile, cum le putem minimiza și să lucrăm la o reglementare cuprinzătoare a relațiilor armeano-azerbaidjane. Apreciem foarte mult rolul dumneavoastră personal în această chestiune, rolul înalților reprezentanți ai guvernului Federației Ruse și, desigur, rolul pacificatorilor ruși în menținerea păcii în Karabah”, a adăugat Ilham Aliev.

La întrevedere, Vladimir Putin a menționat că schimburile comerciale dintre Rusia și Azerbaidjan au fost în creștere cu 11% anul acesta.

Ilham Aliev și Nikol Pașinean vor avea o întrevedere la Bruxelles, pe 15 decembrie

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean, au acceptat să aibă o întrevedere la Bruxelles, pe 15 decembrie, în cadrul summitului UE – Parteneriatul Estic. Cei doi oficiali au luat decizia după discuții telefonice cu șeful Consiliului European, Charles Michel.

Șeful Consiliului European, Charles Michel, a propus să fie organizată o întâlnire între președintele azer, Ilham Aliev, și prim-ministrul armean, Nikol Pașinean, la Bruxelles, în marja summitului UE – Parteneriatul Estic. Liderii au acceptat să aibă  o întâlnire la Bruxelles, pentru a discuta despre situația în regiune și modalitățile de depășire a tensiunilor”, se spune într-o declarație a Uniunii Europene (UE), citată de RIA Novosti.

La ministerele Apărării din Azerbaidjan și Armenia va fi instituită o linie directă de comunicare, care să servească drept mecanism de prevenire a incidentelor.

„În timpul discuțiilor telefonice, liderii Armeniei și Azerbaidjanului au convenit, de asemenea, să instituie o linie directă de comunicare la nivelul miniștrilor Apărării, care să servească drept mecanism de prevenire a incidentelor”, se mai spune în declarația UE.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?