Incendiu de proporții într-un sat din Orhei

Un incendiu de proporții are loc în satul Isacova, raionul Orhei. Apelul la 112 a avut loc la ora 9.50, iar la ora 15.00 cei circa 60 de pompieri și salvatori care s-au deplasat la fața locului încă luptă ca flăcările să nu extindă pe o suprafață mai mare, dar, deocamdată, incendiul nu este localizat.

Nu se știe exact ce suprafață de vegetație a fost compomisă, dar e vorba de un teren destul de mare, a spus pentru ecopresa.md Liliana Pușcașu, șefa Direcției relații cu publicul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În context, IGSU îndeamnă oamenii să nu ardă vegetația uscată. În condiții de temperaturi ridicate, umiditate redusă și vânt, orice scâteie poate provoca incendii, care ulterior se extind pe suprafețe mari. Mai mult, nu este indicată arderea gunoiului menajer, utilizarea focului deschis în apropierea pădurilor, inclusiv nimicirea vegetației prin ardere.

Date ale IGSU arată că, de la începutul anului curent, pompierii au fost nevoiți să intervină în peste 3500 de incendii de vegetație, în care au fost compromise circa 8900 de hectare de teren. 

Legea interzice arderea vegetației. Amenda este de până la 15 mii de lei pentru persoane fizice și până la 40 de mii de lei pentru persoane juridice.

Sursa:  ecopresa.md 

Dosar Media

Ai o noutate?