FOTO: DIGI.RO

În cât timp se elimină alcoolul din organism? Metode de grăbire a procesului

În cât timp se elimină alcoolul din organism? Metode de grăbire a procesului

De sărbători, moldovenii sunt mai tentați ca niciodată să guste din licorile alcoolice, care însă sunt contraindicate pentru cei care vor să urce la volan

Așadar, e important să cunoaștem ce băuturi putem consuma și în cît timp se elimină acestea din organism. Nu e nevoie de fiecare dată să așteptăm 24 de ore, ne urme urca la volan și după câteva ore din momentul în care am consumat băuturi tari. Însă, depinde foarte mult și cantitatea pe care am consumat-o.

Dacă cel care a consumat băuturi alcoolice are o greutate de 70 de kilograme, iată în cât timp va elimina alcoolul din corp:

  • o bere de 500 ml se va elimina în aproximativ 2 ore;
  • un litru de vin se elimină între 7 ore şi 9 ore;
  • 100 ml de lichior se elimină în aproximativ 3 ore şi 10 minute;
  • 100 ml palincă se elimină în aproximativ 4 ore şi 10 minute;
  • 100 ml vodcă se elimină în aproximativ 3 ore;

Timpul eliminării băuturilor poate să difere în funcție de gradul de alcool pe care îl conține fiecare

Recomandări pentru consumul de alcool și eliminarea rapidă din organism

Sunt câteva trucuri pe care ar fi bine să le iei în calcul înainte, dar și după ce consumi alcool. Citește-le cu atenție și ține cont de acestea data viitoare când ieși la un pahar, pentru a te bucura de această experiență într-un mod responsabil.

  • Alternează alcoolul cu apa, pentru că alcoolul deshidratează serios organismul;
  • Nu termina prea repede ce ai in pahar, ritmul în care consumi o băutură alcoolică este foarte important;
  • Nu amesteca alcoolul cu băuturi energizante sau cafea. Cafeaua amână, pe moment, stările induse de alcool, însă nu le anulează. Iar atunci când încep toate substanțele să-și facă efectul, organismul tău nu se va simți deloc bine;
  • Evită gustările foarte sărate sau dulci: îți vor provoca sete și te vor face să bei mai mult;
  • Mănâncă înaintea și în timpul consumului de alcool. Dacă bei pe stomacul gol alcoolul va ajunge mult mai repede în sânge și se va resimți puternic;
  • Nu combina sortimentele de băuturi alcoolice. De exemplu, dacă ai început cu bere, nu continua cu vin, tequila sau altceva pentru că îți vei suprasolicita ficatul și riști să îți fie foarte rău a doua zi;
  • Dacă ai băut alcool cu o seară în urmă, ai grijă să te odihnești (minimum șapte ore) și să te hidratezi corespunzător a doua zi.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?