În acest an „AVENTURA DE CRĂCIUN” te îndeamnă să fii mai aproape de familie!

În acest an „AVENTURA DE CRĂCIUN” te îndeamnă să fii mai aproape de familie!

Dintotdeauna sărbătorile de iarnă au fost un prilej minunat pentru a fi alături de familie, iar fiecare minut al lunii decembrie este savurat alături de cei dragi. De aceea, în acest an, CRCT ARTICO lansează un Calendar Advent în cadrul AVENTURII DE CRĂCIUN, ediția a IX-a, cu genericul „În decembrie-mai aproape de familie”.Scopul acestuia este de a antrena copiii, tinerii și familiile lor în activități educativ-distractive, dedicate sărbătorilor de iarnă. Zilnic, în perioada 1-24 decembrie, vom veni cu câte o sarcină pentru voi, care va ține toată familia în preajma pomului de Crăciun, la șemineu, la cuptorul din bucătărie, va ține familia ACASĂ, aproape unul de celălalt!Participă și câștigă premii pentru TINE și FAMILIA TA! Concursul se va desfășura online în 2 runde: 1-12 decembrie și 13-24 decembrie. Extragerea câștigătorilor se va efectua prin intermediul platformei RANDOM.Ce trebuie să faci?! Din 1 decembrie, urmează pașii:
1. Pune like postării cu „activitea zilei”;
2. Atașează poza cu „activitatea zilei” în comentarii;
3. Participă la cel puțin la 3 activități, dintr-o rundă.De asemenea, notează-ți în CALENDAR:
UNDE? mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 169.
CÂND? 01 și 19 decembrie 2023.
• Vino pe 1 decembrie 2023, atunci când vom Inaugura Pomul de Crăciun ARTICO, să faci parte din povestea noastră și ÎMPREUNĂ să aprindem luminițele pe brad. Am cules aproximativ 100 de saci plini cu dorințe, speranțe, emoții și multe zâmbete de la copii și le vom împărți cu TINE.
• Iar pe 19 decembrie 2023, te așteaptă un Concert tradițional „Colindăm, la noi, acasă”. Vei avea ocazia să petreci o seară de suflet cu tradiții și obiceiuri dedicate sărbătorilor de iarnă alături de toate colectivele din cadrul Centrului. Tot la acest eveniment vom premia câștigătorii din cadrul concursului online „Calendar Advent”, runda I.

Dosar Media

Ai o noutate?