Foto: stop covid-19

În această săptămână cifra cazurilor noi de COVID-19 ar putea ajunge la 10 mii? Numărul cazurilor s-a majorat cu aproape 50 la sută în ultimele 7 zile

Crește alarmant numărul cazurilor de COVID-19. În ultimele șapte zile cifra infectărilor s-a majorat cu aproximativ 50 la sută în raport cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor furnizate de Ministrul Sănătății, în perioada 13 – 19 septembrie s-au înregistrat 6.888 de îmbolnăviri, cu 2.295 mai multe decât în săptămâna precedentă când au fost raportate 4.593 de cazuri de contaminare. Cu excepția zilelor de odihnă, săptămâna trecută în fiecare din celelalte zile s-au înregistrat peste o mie de cazuri noi de îmbolnăvire.

Așadar, dacă această tendință va continua, ne putem aștepta ca numărul cazurilor noi de COVID să ajungă și până la zece mii în această săptămână, având în vedere tendința îngrijorătoare a cazurilor noi.

Potrivit informațiilor, aproximativ 83 la sută din cazurile de săptămâna trecută s-au înregistrat în rândul persoanelor nevaccinate.

Mai mult decât atât, în ultimele șapte zile s-au înregistrat 74 de decese cauzate ca urmare a complicațiilor de Covid-19, cu 11 mai puține decât în săptămâna precedentă când au fost constatate 85 de cazuri letale.

Duminică, autoritățile din sănătate au raportat 484 de cazuri noi de Covid-19 și nouă decese asociate acestei boli.

Bilanțul general a pandemiei de Covid-19 în Moldova ajuns la 281 de mii 700 de îmbolnăviri și la 6.595 de decese.

Dosar Media

Ai o noutate?