Îmbină plăcutul cu utilul! Ești invitat la „Toamna Cartofului”

Cea de-a patra ediție a sărbătorii „Toamna Cartofului” se va desfășura duminică, 10 octombrie, în satul Râșcova, din raionul Criuleni, între orele 13:00 și 18:00.

„Celebrăm roada, legumele crescute natural, țăranul și glia. Vino și tu la o gură de aer de codru și voie bună!”, se spune în invitația la eveniment.

Doritorii se pot aproviziona cu cartofi pentru iarnă la fața locului, dar și cu semințe de legume. Organizatorii evenimentului și-au propus să pună în valoare frumusețea satului Râșcova, dar și să popularizeze cartoful, un produs local cu tradiție.

Ca în fiecare an, programul manifestării include și câteva activități creative pentru cei mai mici. „Numărul de locuri este extrem de limitat! De aceea, vom accepta participarea doar pe bază de înscriere – https://forms.gle/BkBL5orBZ91zeixS7 (Veţi primi mesaj de confirmare înainte de eveniment)”, au anunțat organizatorii evenimentului.

Toate activitățile din cadrul sărbătorii vor avea loc cu respectarea normelor de siguranță epidemiologică.

Râșcova este o localitate de la poalele Codrilor, se află la 25 de kilometri distanță de Chișinău. De generații, localnicii din acest sat cultivă cartofi. În 2019, cu susținerea asociației EcoVisio, în sat a fost creată cooperativa „Cartoful Râșcovean”, formată din 5 agricultori.

Anul acesta, „Toamna Cartofului” are în program un târg de semințe naturale și eco și consultații în domeniu, un tur ghidat la „EcoVillage Moldova” – un complex construit în armonie cu natura și care găzduiește un sanctuar pentru cai, deschiderea bucătăriei comune în cadrul incubatorului de afaceri alimentare „Katalyst”, cartofi și legume crescute natural de producătorii din Râșcova, mici seminare despre un stil de viață sustenabil, mini-expoziție de soiuri de cartof din cadrul proiectului „Cartoful Râșcovean”, o expoziție cu poze din câmpuri cu genericul „Cartoful Nostru cel de toate zilele”, mici gustări de cartof și legume tomnatice.

Bucătăria comunitară de la Râșcova – o premieră absolută pentru Moldova

În anii trecuți, „Toamna Cartofului” a purtat titulatura de festival, dar iată că pandemia i-a „tăiat din anvergură”.

„Noi îi spunem „sărbătoare” sau „eveniment”. „Festival” e un nume prea mare pentru eveniment. Anul acesta e altfel, din cauza pandemiei”, a povestit pentru Dosar Media Daniela Luca, reprezentantă a proiectului.

Inaugurarea unei bucătării comunitare în cadrul EcoVillage  Moldova este o premieră absolută pentru Republica Moldova – niciun sat nu mai are un asemenea obiectiv, potrivit Danielei Luca.

„Ca de obicei, vom arăta un stil de viață sustenabil, eco, reîntoarcerea la natură, dar și vom oferi localnicilor o oportunitate să-și vândă roada”, a mai povestit interlocutoarea.

„Nu știm care vor fi prețurile, lăsăm acest aspect la discreția producătorilor. Cu cartof crescut natural vor fi 2-3 producători, iar restul vor fi cartofi convenționali. Dar, datorită ploilor din acest an, nu prea a fost gândac de Colorado și, respectiv, mulți au ales să nu stropească, așa că recoltă curată este mai multă”, a spus Daniela Luca.

Potrivit interlocutoarei, „este un mit că cartoful îngrașă”, pentru că această legumă furnizează doar 60 kcal la 100 de grame. În plus, potrivit studiilor științifice, cartoful „este un aliment complet”, „conține toate substanțele nutritive necesare vieții” și „poți trăi mâncând doar cartof”, a menționat Daniela Luca.

Un moldovean consumă în medie 93,4 kilograme de cartofi pe an, potrivit datelor oficiale. În Republica Moldova recolta medie de cartofi a fost în ultimii trei ani de 170-175 de mii de tone și o asemenea cantitate este estimate și pentru 2021, potrivit Ministerului Agriculturii. Necesarul de consum pentru Republica Moldova ar constitui aproximativ 242,6 mii tone de cartofi și din acest motiv suntem nevoiți și să importăm.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?