Ilham Aliev avertizează: Vor fi „pedepse foarte aspre” pentru corupții din Azerbaidjan

Ilham Aliev avertizează: Vor fi „pedepse foarte aspre” pentru corupții din Azerbaidjan

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a vorbit și despre combaterea corupției într-un interviu acordat presei locale, avertizând că funcționarii care „se vor murdări” prin săvârșirea faptelor de corupție vor fi „pedepsiți foarte aspru”.

„Acțiunile noastre vor fi extrem de dure, iar pedeapsa va fi foarte serioasă”, a declarat liderul de la Baku, citat de report.az.

Ilham Aliev a subliniat că este importantă și selectarea candidațiilor pentru funcțiile publice.

„Deja de 18 ani sunt președinte, iar din inițiativa mea au avut loc numeroase remanieri de cadre. Din păcate, uneori schimbările de personal nu schimbă situația în bine. Deoarece este desemnat un angajat nou, un anumit interval de timp acesta se comportă în conformitate cu instrucțiunile date, dar pe parcursul timpului, după cum se spune, o ia pe calea veche, greșită. Prin urmare, de rând cu măsurile de pedeapsă, aspectul selecției corecte a personalului ar trebui să joace un rol aici”, a spus președintele.

Ilham Aliev a menționat că a demonstrat determinare și consecvență în problema combaterii corupției, mai mulți oficiali de rang înalt compărând pe parcursul anilor în fața instanțelor de judecată și primindu-și verdictele. 

„I-am instruit în mod repetat pe oficialii guvernamentali, atât în ​​mod oficial, cât și în timpul ședințelor, la numirea lor într-o funcție, că este necesar să se ducă o luptă serioasă împotriva corupției, a mituirii. Și dacă cutare sau cutare oficial se murdărește, atunci pedeapsa va fi foarte severă”, a povestit liderul Azerbaidjanului.

Iar rezultatul mărturisește acest lucru – astăzi oficialii de rang înalt au fost nevoiți să răspundă în fața anchetei, a instanței și au primit o pedeapsă binemeritată”, a subliniat președintele.

Ilham Aliev a accentuat că „nimeni nu este mai presus de lege, toți sunt egali în fața legii, nu vor fi luate în considerare meritele anterioare ale nimănui”.

În opinia sa, „meritele acelor oameni care au pornit pe calea greșită sunt mai degrabă un deserviciu”.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?