Igor Dodon ”șahistul” – nu doar în politică, dar și la Ministerul Educației: Ce document a semnat fostul președinte

Fostul președinte al țării, Igor Dodon, în prezent președinte al Partidului Socialiștilor din Moldova, dar și Președinte al Federației de Șah din Moldova, a mers astăzi la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Despre pasiunea sa pentru șah, Dodon a anunțat în repetate rânduri.
În cadrul unei emisiuni televizate, el chiar a menționat că ”nu este cartejnik, dar e șahist”.  Se pare că acum își dorește ca pasiunea sa pentru șah să o împărtășească și copiii din școli.
Astăzi, Dodon a mers la Ministerul Educației și împreună cu ministrul de resort, Lilia Pogolșa, au semnat un Memorandum de cooperare între MECC și Federația de Șah din Moldova. Despre asta a anunțat Dodon pe pagina sa de facebook. Potrivit lui, documentul prevede mai multe acțiuni de promovare a șahului în țara noastră.
”Este vorba despre implementarea programului de predare a șahului în învățământul primar din contul orelor opționale pentru clasa întâia, formarea cadrelor didactice care vor preda această disciplină, amenajarea sălilor specializate, asigurarea instituțiilor de învățământ cu echipamentul necesar pentru predarea șahului și organizarea competițiilor de șah, susținerea inițiativelor de practicare a șahului de către toți doritorii din instituțiile de învățământ de toate nivelurile”, scrie Dodon.
Președintele Federației de Șah, Igor Dodon, pentru anul 2021 federația preconizeazăsă realizeze mai multe proiecte, precum ”Șahul de performanță”, ”Șahul în Școală”, ”Șahul feminin” și ”Șahul în localitățile rurale”.

Dosar Media

Ai o noutate?