Hainele negre – este avantajos să le porți: Iată ce mesaj transmit

Hainele negre – este avantajos să le porți: Iată ce mesaj transmit

De multe ori, persoanele care doresc să pară mai slabe optează pentru vestimentația de culoare neagră. Dar un studiu în cadrul căruia au fost chestionate peste 1000 de persoane a scos în evidență avantaje nebănuite ale persoanelor ce poartă negru. Concluzia studiului este că „oamenii tind să fie mai atrași de o persoană care poartă negru, decât de o persoană care poartă cu totul alte culori”.

„Persoanele care poartă negru par mai inteligente, atractive și încrezătoare. Potrivit cercetătorilor care au chestionat peste 1000 de persoane despre părerea lor cu privire la diferite culori, negru este culoarea care poate adăuga încredere, atractivitate și inteligență la o primă vedere”, a sintetizat Eva.ro.

Vestimentația neagră: Faci o primă impresie foarte bună

Majoritatea cunoaștem această soluție salvatoare: când nu prea știi cum va evolua un eveniment sau în ce context exact se va desfășura o întâlnire sau o discuție, cele mai potrivite haine sunt cele de culoare neagră. Negrul este interpretabil – poate transmite și sobrietate, reținere, încredere, dar și rafinament, eleganță și grație.

Studiul la care facem trimitere a fost axat pe percepția culorilor de către oameni. Negrul a ieșit pe poziția unu și, uneori, pe poziția doi la categorii precum atractivitatea, încrederea și inteligența.

Participanții la studiu au spus că negrul este culoarea perfectă de purtat atunci când „încerci să impresionezi pe cineva fără a părea vulgar sau disperat”.

Mai mult de o jumătate dintre femeile care au participat la studiu (66%) au apreciat   că negrul este cea mai atractivă culoare la un bărbat, iar 48% dintre bărbați au considerat că femeile care poartă negru sunt cele mai sexy.

Alături de negru, culorile albastru, alb și verde sunt „indicatori ai inteligenței”

Participanții la studiu au considerat că hainele negre denotă inteligența purtătorului, dar, alături de negru, ei au mai numit albastrul, albul și verdele la acest capitol.

Rozul, în schimb, a fost asociat cu tot fel de conotații negative. Doar 5% dintre participanți au spus că oamenii inteligenți poartă roz.

Culorile care au fost cel mai puțin asociate cu încrederea au fost portocaliu, galben, verde și maro. Portocaliul a fost ultima culoare pe care oamenii au identificat-o drept o culoare care inspiră încredere.

Roșu și negru – „culori sexy”

Roșul și negru au fost considerate „destul de sexy”, dar roșul a fost, de asemenea, marcat drept un indicator de aroganță. În concluzie, negrul a reprezentat mai multe trăsături pozitive (cu excepția generozității) și abia a fost menționat când a venit vorba de caracteristici negative, precum aroganța.

Negrul este o nonculoare, de fapt

Culoarea negru este de fapt o nonculoare. Cei care studiază cromoterapia, adică influența culorilor asupra psihicului uman, susțin că pentru negru, la fel ca pentru alb, oamenii au ori o puternică atracţie, ori o respingere totală. Conform cromoterapiei, negrul semnifică partea întunecată din noi înşine, subconştientul nostru extrem și purtarea negrului ne poate pune în legătură cu cele mai adânci secrete dinăuntrul minţii noastre, ne poate ajuta să evoluăm

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?