Foto: Dosar Media

Ger în toată țara: Corpul uman a resimțit temperatura de minus 25 de grade

Noaptea trecută a fost foarte frig în toată țara. Potrivit meteorologilor, în nord s-au înregistrat până la minus 16 grade Celsius. Corpul uman a resimţit, însă, aceste temperaturi ca fiind de două ori mai scăzute şi asta din cauza vântului puternic. Astfel, părţile neacoperite ale pielii ar fi putut ajunge la degerare în doar 5-10 minute.

Datele Serviciului Hidrometeorologic de Stat arată că în jurul orei opt dimineaţa în nordul ţării s-au înregistrat minus 14 grade Celsius. Corpul uman a perceput această temperatură ca fiind aproape de minus 25.2 grade. Asta au simţit locuitorii din Bălţi şi Soroca. La Briceni şi Făleşti indicele confortului termic a fost de minus 23 de grade, iar la Camenca şi Corneşti în jur de minus 21 de grade.

În centrul ţării, la primele orele ale dimineţii termometrele arătau între minus 10 şi minus 11 grade Celsius. Iar oamenii percepeau această temperatură ca fiind aproape de minus 22 de grade, în Capitală, iar la Bălţata, Dubăsari şi Bravicea – ca 18 grade de frig.

Cele minus nouă grade înregistrate dimineaţa la 8:00 în sudul ţării au fost simţite de oameni ca variind între minus 18 şi minus 17 grade.

Gerul nu scade din intensitate nici săptămâna viitoare, când se aşteaptă până la minus 20 de grade noaptea în nordul ţării, 15 şi 14 grade – în centru şi, respectiv, la sud. Pe timp de zi temperaturile vor oscila între minus 13 şi 10 grade.

Dosar Media

Ai o noutate?