Gazprom amenință că va sista livrările de gaze către Moldova, dacă nu-și va primi banii pentru luna ianuarie până mâine. O scrisoare de avertizare în acest sens a fost expediată ieri de concernul rus către MoldovaGaz.
Despre aceasta a anunțat premierul Natalia Gavrilița, care a spus că va merge mâine în Parlament pentru a cere instituirea stării de urgență.
„Avem o scrisoare oficială prin care suntem înștiințați că există riscul real să fie tăiate livrările de gaze naturale. Din păcate, Gazprom în loc să vină cu măsuri pentru ca societatea pe acțiuni pe care o controlează să-și poată îndeplini obligațiile contractuale față de consumatori și furnizori, amenință să lase consumatorii fără gaze. spune, Natalia Gavriliță
În scenariul propus, mâine în Parlament va fi solicitată instituirea stării de urgență, iar ulterior, va fi convocată din nou Comisia pentru Situații Excepționale în cadrul căreia vor fi luate decizii care să permită asigurarea neîntreruptă cu gaze a țării.
Potrivit acordului semnat cu Gazprom, Republica Moldova s-a angajat să achite până în data de 20 a fiecărei luni atât plățile pentru luna precedentă, cât și un avans de 50% din plățile pentru gazul consumat în luna curentă. Ministrul Infrastructurii Andrei Spânu susține că întregul volum de gaze consumat în luna decembrie a fost achitat în data de 14 ianuarie.
Problema constă în achitarea avansului de 63 de milioane de dolari pentru luna ianuarie – bună parte din bani nefiind colectați încă de la consumatori.