Prezidențiabilii ne-au promis multe în această campanie electorală, mai au o ultimă șansă s-o facă. Comisia Electorală Centrală precizează că, vineri, 30 octombrie, este ultima zi în care concurenții electorali la funcția de președinte al Republicii Moldova mai pot face agitație electorală.
În cazul în care vor fi încălcate prevederile electorale, reprezentanții presei, alegătorii, cât și pretendenții la fotoliul de șef de stat riscă să fie sancționați.
Agitaţia electorală este strict interzisă în ziua alegerilor şi cea precedentă ei. În aceste zile nu este permisă nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. Interdicţia respectivă nu se referă la informaţiile deja plasate pe internet şi pe afişele expuse anterior.
Continuarea agitaţiei electorale în zilele menţionate de către mass-media, concurenţi electorali şi cetăţeni constituie contravenţie administrativă şi se sancţionează cu amendă, de la 15 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice ori cu amendă de la 35 la 50 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau concurentului electoral.
Pentru alegerile din 1 noiembrie curent, CEC a înregistrat în cursa electorală opt concurenţi electorali: Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă.