Foto: ipn.md

”Gata cu dezmățul” – Activitatea HoReCa riscă să fie suspendată în Chișinău – despre ce localuri este vorba?

Activitatea unităților de alimentație publică care nu respectă măsurile Comisei Extraordinare de Sănătate Publică va fi suspendată.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a amenințat agenții economici care activează în domeniul HoReCa că Primăria va sista activitatea unităților de alimentație publică care nu respectă măsurile anti-pandemice, iar de data aceasta lucrurile sunt mult mai serioase.

Edilul șef al Capitalei susține că unitățile de alimentație publică care încalcă legea, achită amenzile și continuă să activeze fără respectarea restricțiilor anti-coronavirus, lucru inadmisibil potrivit lui Ion Ceban.

”Am înțeles că unele restaurante achită amenzi pentru nerespectarea restricțiilor, că stau după ora permisă, după care, a doua seară, aceste lucruri se repetă. Faci 50 de mii, 100 de mii pe noapte, apoi achiți amendă, cât este ea acolo, câteva mii. Și îți este în cot de restricții, de lege, de reguli, de Primărie și poliție”, a declarat revoltat Ion Ceban, în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei Capitalei.

Ținând cont de faptul că unii agenți economici recurg la încălcarea normelor anti-pandemice, autoritățile municipale ar putea sista activitatea unităților de alimentație publică.

 ”Poate ar fi bine să le sistăm activitatea pe o perioadă, dacă lucrurile continuă așa. Am făcut tot posibilul ca această linie de activitate să continue, dar obrăznicia nu va fi tolerată”, a spus Ceban.

Menționăm că pe parcursul săptămânii trecute, 16 persoane juridice au fost amendate pentru faptul că nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19.

Dosar Media

Ai o noutate?