Foto: usmf.md

Fost ministru al Sănătății: s-a început nebunia cea mare, autoritățile au pierdut controlul asupra COVID -19

De câteva zile s-a început nebunia cea mare care este rezultatul pierderii controlului autorităților asupra infecției COVID-19. Este declarația fostului ministru al Sănătății, Ala Nemerenco, care susține că exploziile de cazuri pozitive de COVID-19 din ultimele zile, reprezintă faptul că autoritățile au pierduit controlul.

„Majoritatea se tratează acasă, consultând medici cu experiență în tratament COVID. În statistici ei nici nu figurează. La nivel de țară se menține atât diagnosticarea slabă, o monitorizare și mai slabă, de contacți nu prea se mai ocupă nimeni, locurile în spital au ajuns la limită, personal medical iritat, obosit, pacienți în panică. Ba mai mult – așa o organizare a pus serviciile medicale să se bată cap în cap”, adaugă ex-ministrul.

Nemerenco a avut și un mesaj colegilor săi din sistemul medical, în care le cere medicii să nu renunțe în a-I ajuta pe oameni, chiar dacă sunt la capătul puterilor.

„Sunteți unicii acum la care oamenii se uită ca la Dumnezeu. Sunteți speranța și salvarea lor, nu-i părăsiți. Vă dau dreptate – ați obosit, v-au surmenat toți – de la autorități până la echipamentele care vă sufocă, sunteți în pericol permanent de infectare, vă riscați chiar viața. Dar pentru acești oameni în suferință sunteți mai mult decât medici sau salvatori. Astăzi, în aceasta țară pierdută, cu autorități total impotente, sunteți unicii care fac ceva și de care ei își leagă ațișoara vieții lor. Vă îndemn să nu vă fie frică sa procedați exact conform protocoalelor – dacă sunt criterii de spitalizare – îi duceți la spital, dacă spitalul nu va avea locuri – să le ceară insistent de la autorități, dacă trebuie de testat, testați. Și nu vă fie frică de nu știu care Bau. Voi sunteți forța. Trăiți cu conștiința curată și datoria împlinită. Nu transferați greșelile și păcatele autorităților pe umerii voștri. Ei și așa sunt fragili și se rup. Iar când este foarte greu, nemaipomenit de greu – uitați-vă in ochii celui suferind din fața dvs și o să găsiți că ei seamănă atât de mult cu ai mamelor, taților, fraților și copiilor noștri”, a conchis Nemerenco.

Expertul în sănătate publică, Ala Tocarciuc, mărturisește într-o postare publică că situația pandemică în țară, dar și în spitale este mult mai gravă decât ni se prezintă. Medici nu sunt, întrucât sunt bolnavi, iar medicamentele necesare nici nu se găsesc.”Foarte scurt, din zona roșie. Fac Covid. Început fulminant, chiar aș spune fulgerător. Ajunsă în pulmonară în 48 ore. Acum parca ieșită. Parcă!!! Dar totul este imprevizibil. Situația este cu mult mai gravă decât ni se prezintă! Medici nu sunt! Ei sunt bolnavi. Medicamentele cele mai importante nu le găsești. Cauți prin Transnistria, Turcia, Ucraina. E dezastru! Locuri în spitale nu sunt. Fiecare al doilea ajuns în spital e deja cu pneumonie! Nu pneumonie clasică bacteriană. Pneumonie generată de vasculită. Pulmoni plini cu sânge închegat! Te sufoci! Nu intră aerul în tine. Da corpul uman fără oxigen nu trăiește!”scrie Ala Tocarciuc într-o postare pe Facebook.

Expertul în sănătate publică, vine și cu o soluție, menționând că e nevoie de o carantină totală, așa încât valul să fie oprit. Acum cât nu e prea târziu.

 ”Ce e de făcut? De oprit! De frânat! De închis totul ce se poate! Acum, cât nu este încă prea târziu! În Moldova trebuie introdusă urgent carantină strictă. Pe urmă, va fi târziu. Oamenii mai întâi se sufocă, apoi mor. Iar voi sunteți responsabili”, adaugă Ala Tocarciuc.

Potrivit datelor oficiale, spitalele sunt ocupate în proporție de 90% în municipiul Chișinău, iar în raioanele țării – 85%. Într-o săptămână va fi activat încă un spital din mun. Chișinău cu o capacitate de 260 de locuri pentru pacienții cu profil COVID.

 

Dosar Media

Ai o noutate?