Un bărbat din Cantemir a fost reținut, în aceasta dimineață, de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi promis unui alt bărbat să-l ajute să obţină permisul de conducere, categoria B.
Potrivit informației, acesta ar fi pretins de la denunțător 800 de euro pentru a-l ajuta să-şi perfecteze actele de conducere la categoria B, susţinând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Cahul. Pentru a fortifica probatoriul, ofiterii DGT Sud au descins cu percheziții la domiciliul bănuitului.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, banii au fost depistați la domiciliul bănuitului, într-o carte, dar și o sumă de 9140 de euro, proveniența cărora urmează să fie stabilită.
Bărbatul a fost reţinut de ofițerii DGT Sud a CNA şi plasat în izolator pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 7 ani de detenţie sau amendă penală.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.