Nicolae Juravschi, dublu Campion Olimpic, multiplu Campion Mondial, a fost reales președinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv. Decizia fost luată astăzi în cadrul adunării Generale a Comitetului Național Olimpic și Sportiv.
Candidații pentru funcția de președinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv au fost Nicolae Juravschi și Ion Gheorghiu, fostul secretar de stat în domeniul tineret și sport.
Nicolae Juravschi s-a arătat mulțumit de ce a făcut până acum și ar vrea să continue proiectele aflate în derulare. Ion Gheorghiu a trasat drept obiectiv principal crearea unei baze moderne de antrenament pentru olimpici. Nicolae Juravschi se află 20 de ani la cârma forului olimpic al Republicii Moldova.
118 voturi a obținut Nicolae Juravschi, pentru Ion Gheorghiu au votat 32 de persoane. S-a votat prin vot deschis.
Nicolae Juravschi este un fost politician din Republica Moldova, ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales pe listele Partidului Democrat.
Totodată, acesta a fost canoist de performanță, dublu medaliat cu aur la Seul 1988 și cu argint la Atlanta 1996, în echipa de canoe dublu, împreună cu bielorusul Victor Reneischi.
După retragerea din activitatea competițională, Juravschi a devenit membru în conducerea Comitetului Național Olimpic al Republicii Moldova, deținând funcția de vicepreședinte al acestuia (1997-2001). La data de 30 martie 2001, Adunarea Generală a CNO l-a ales pe Nicolae Juravschi în funcția de președinte al Comitetului Național Olimpic al Republicii Moldova, fiind apoi reales în funcție de cinci ori.