Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat un conflict de interese la Întreprinderea de Stat ”Institutul Național de Cercetări în Domeniul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Arhitecturii – Urbanproiect”.
În baza unei sesizări remisă spre examinare Autorității de către o persoană juridică, inspectorul de integritate a stabilit că directorul Urbanproiect a admis un conflict de interese cu cumnații săi.
Astfel, în anul 2018, aflându-se în calitate de administrator al Urbanproiect, acesta a semnat trei contracte de subantrepriză, în valoarea totală de peste 2 milioane 300 de mii de lei, cu două firme private administrate de persoane apropiate.
Acțiunea avut loc în contextul unor lucrări de proiectare, care au fost solicitate de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova pentru reconstrucția punctului de trecere a frontierei de stat Sculeni. Deoarece, Urbanproiect nu reușea să execute lucrările, instituția a contractat cele două firme pentru a ajuta la finalizarea proiectului.
În cadrul controlului, inspectorul de integritate a constatat că directorul Urbanproiect a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin faptul că nu a informat în termen de trei zile despre situația de conflict de interese real cu firmele cumnaților și a încheiat direct contractele respective.
Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul a motivat că din cauza suprasolicitării cu volume de lucrări de proiectare pe parcursul anului 2018, institutul a fost obligat să subcontracteze alte companii de proiectare, iar contractele au fost semnate de persoane terțe. Însă, inspectorul de integritate a respins spusele acestuia cu probatoriul acumulat care confirmă încălcarea.
Dacă actul emis va rămâne definitiv, inspectorul a decis ca subiectul să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând să fie inclus în Registrul interdicțiilor.