În contextul reformei universitare demarate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr.343 din 10 iunie2020 cu privire la aprobarea Metodologiei de finanțare bugetară a instituțiilor publice de învăţământ superior, în vederea utilizării eficiente și asigurării transparenței alocării surselor de finanțare de la bugetul de stat destinate formării profesionale inițiale pe universități.
Documentul stabilește modul de alocare pentru instituţiile publice de învățământ superior a finanțării-standard, în bază de cost standard per student și coeficienți de ajustare, asociată gradului de complexitate a programelor de studii de la ciclurile de studii superioare de licență și master, a finanțării compensatorii pentru susținerea performanței și a finanțării complementare pentru modernizarea bazei materiale și didactice a instituției.
Alocațiile bugetare pentru finanțarea-standard a instituțiilor publice de învățământ superior sunt prevăzute pentru programele de studii superioare de licență și master, autorizate provizoriu sau acreditate de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare sau de alte agenții internaționale de asigurare a calității.
Astfel, alocațiile bugetare pentru Comanda de Stat se divizează după cum urmează:
-finanțarea-standard -75% din alocațiile bugetare;
-finanțarea compensatorie pentru susținerea performanței în instituțiile publice de învățământ superior – 20% din alocațiile bugetare;
-finanțarea complementară pentru modernizarea bazei materiale și didactice – 5% din alocațiile bugetare.
Pentru fundamentarea și implementarea noilor mecanisme financiare în conformitate cu standardele internaționale a fost angajat un grup de experți naționali, care au elaborat și discutat elementele noii Metodologii cu reprezentanții instituțiilor de învățământ superior, inclusiv rectorii, în perioada anilor 2018-2020.
În 25 septembrie, 2020 a fost organizată o sesiune de instruire pentru prorectorii pe probleme financiare, șefii secțiilor de studii, șefii secțiilor de planificare economico-finaciară din cadrul instituțiilor de învățământ superior privind aplicarea prevederilor noii Metodologii de finanțare bugetară standard.
Menționăm că în procesul de alocare a surselor financiare publice conform noilor mecanisme financiare, a activat Comisia responsabilă de procedura de determinare a alocațiilor bugetare din cadrul finanțării compensatorii și complementare a instituțiilor de învățământ superior publice, având câte un reprezentant de la fiecare universitate şi ministerele de resort, inclusiv un grup de experți, iar persoanele responsabile din universități au fost instruite în acest scop.
La această etapă sunt repartizate alocațiile bugetare pentru finanțarea standard și finanțarea compensatorie, inclusiv separat, pentru direcțiile întreținerea căminelor și acordarea burselor, inclusiv granturile doctorale.
Pentru finanțarea complementară, sursele financiare urmează să fie distribuite în baza proiectelor concrete de dezvoltare sau asigurare logistică a instituției. Aceasta urmează a fi alocată în dependență de prioritățile celor 11 instituții din subordinea MECC pe parcursul anului 2021.
Totodată, ă alocațiile bugetare distribuite conform Metodologiei de finanțare bugetară a instituțiilor de învățământ superior, aprobată prin HG 343/2020, depind de numărul de studenți, coeficienții de ajustare, indicatorii de performanță, etc.
Metodologia de finanțare bugetară a instituţiilor publice de învăţământ superior este pusă în aplicare începând cu 1 ianuarie 2021, în cele 14 instituții publice de învățământ superior cu autonomie financiară, iar în baza rezultatelor implementării, formula de calcul propusă va fi ajustată.