Colaj: Dosar Media

Fetița de trei ani din Otaci, dispărută ieri – găsită după o noapte de căutări

Fetița în vârstă de 3 ani, dispărută ieri, a fost găsită la periferia orașului Otaci. Copilul este viu și nevătămat. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Copila a ieșit din curtea casei în ziua de 15 decembrie aproximativ la ora 15:30 și nu a mai fost văzută. Rudele acesteia au alertat serviciile de urgență, după ce mai multe ore nu au găsit copilul.

Minora a fost căutată pe parcursul nopții, însă fără rezultat. La lucrări au participat voluntari, fiind utilizat echipament specializat, aparate termice pentru identificarea oamenilor, dar și câini. În total la căutări au participat 120 de persoane.

În dimineața zilei de 16 decembrie căutările au fost reluate, iar salvatorii au verificat traseele, împrejurările, fântânile și gropile pentru a depista minora.  În cele din urmă, copila a fost depistată de paznicul carierei de piatră din Otaci, după ce câinele acestuia a dat semne că la periferia orașului se află minora.

Dosar Media

Ai o noutate?