Euro s-a scumpit semnificativ: Cursul valutar BNM pentru 20 octombrie 

Euro s-a scumpit semnificativ: Cursul valutar BNM pentru 20 octombrie 

Leul moldovenesc se depreciază în raport cu principalele valute de referință, cu excepția dolarului, în cotațiile oficiale de miercuri, 20 octombrie.

Euro se sumpește cu tocmai 10 bani, de la 20,0532 lei până la 20,1576 lei. 

Prețul dolarului scade cu mai puțin de un ban.

Iată cursul valutar stabilit de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru 20 octombrie:

  • un dolar american echivalează cu 17,2900 lei,
  • un euro este cotat cu 20,1576 lei,
  • o hrivnă ucraineană – cu 65,87 bani,
  • un leu românesc – cu 4,0724 lei moldovenești,
  • o rublă rusească – cu 24,41 bani.

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au constituit 3 miliarde 961 de milioane 820 mii de dolari americani (3 961,82 mil. dolari SUA) pe data de 30 septembrie 2021. Rezervele valutare ale BNM au fost la data menționată în descreștere cu 14,29  milioane de dolari, în comparație cu 26 august 2021.

Pe parcursul lunii septembrie, pentru a ține sub control prețul valutelor, BNM a intervenit pe piața internă sub formă de vânzări de valută în valoare de 7,20 de milioane de dolari americani.

La stabilirea cursului valutar oficial, BNM ține cont de situația de pe piața valutară internă, precum și de raportul euro – dolar. Totodată, BNM nu este obligată să  execute tranzacţiile bancare în valuta străină folosind respectivele rate de schimb. „Ratele oficiale de schimb sunt stabilite şi folosite numai pentru evidenţa contabilă”, precizează BNM.

Ritmul anual al inflaţiei a constituit 6,68% în luna septembrie 2021. În luna august, rata inflaţiei a fost de 4,64%. O inflație anuală de aproximativ 5% este considerată de BNM optimă pentru dezvoltarea economiei moldovenești. Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat pe 5 octombrie cu 0,85%  puncte procentual rata de bază, până la 5,5 puncte procentuale, în încercarea de a ține sub control creșterea inflației.

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?