Țările mai sărace au respins în decembrie 2021 peste 100 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 distribuite de programul COVAX, în principal din cauza termenului lor scurt de valabilitate, a anunţat joi un oficial UNICEF, relatează Reuters și Agerpres.
„Peste 100 de milioane de doze au fost respinse numai în decembrie”, a declarat Etleva Kadilli, director al diviziei de aprovizionare a UNICEF, în Parlamentul European.
Principalul motiv de respingere a fost livrarea de doze cu termen scurt de valabilitate, a spus ea. Naţiunile mai sărace au fost, de asemenea, forţate să întârzie aprovizionarea pentru că nu dispun de suficiente facilităţi de depozitare, inclusiv de o lipsă a frigiderelor pentru vaccinuri, a declarat Kadilli.
Multe ţări se confruntă, de asemenea, cu niveluri ridicate de ezitare în ceea ce priveşte vaccinarea, iar sistemele lor de sănătate sunt suprasolicitate. De asemenea, numeroase doze de vaccinuri sunt depozitate şi aşteaptă să fie folosite în statele mai sărace.
Probleme cu vaccinurile anti-Covid în țările sărace
Datele UNICEF privind aprovizionarea şi utilizarea vaccinurilor livrate arată că 681 de milioane de doze expediate sunt stocate în prezent în aproximativ 90 de state mai sărace, conform organizaţiei de caritate CARE, care a extras cifrele dintr-o bază de date publică.
Peste 30 de state mai sărace, inclusiv state mari precum Republica Democrată Congo şi Nigeria, au folosit mai puţin de jumătate din dozele primite, a precizat CARE.
Un purtător de cuvânt al Alianţei pentru vaccinuri, unul din fondatorii COVAX, a declarat că nivelul ridicat de stocare s-a datorat unei creşteri a livrărilor în ultimul trimestru, mai ales în decembrie.
El a precizat că majoritatea vaccinurilor livrate recent de COVAX au un termen de valabilitate mare şi, prin urmare, este puţin probabil să fie irosite.