În contextul sărbătorilor pascale, autoritățile au relaxat din restricții. Astfel, cimitirele au fost deschise, moldovenii au mers la rude și prieteni, iar magazinele și piețele nu au mai avut un program scurt. În acest context, epidemiologii se așteaptă ca numărul cazurilor noi de COVID-19 să crească dramatic.
Șefa direcției Sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Tatiana Bucearschii, în următoarele două săptămâni vom vedea și efectele relaxărilor în urma sărbătorilor pascale.
”În 7-12 zile vom vedea și efectele sărbătorilor pascale. Sperăm că cifrele anticipate de experți să nu se adeverească. Reiterez că vaccinarea este foarte importantă, iar oamenii se pot vaccina la dorință în Chișinău”, spune Bucerschi.
Și primarul Capitalei, Ion Ceban, îndeamnă chișinăuienii să se vaccineze. Mai mult, edilul șef menționează că va propune în următoarea perioadă ca centrele de vaccinare să activeze și în zilele de sâmbătă și duminică.
”Îndemn oamenii din Chișinău să meargă să se vaccineze, să sune medicul de familie și să se programeze conform domiciliului. Vaccinuri sunt suficiente. Voi propune ca centrele de vaccinare să activeze și în zilele de sâmbătă și duminică”, declară Ceban.
Menționăm că, oamenii din Capitală se pot vaccina la dorință. Chiar dacă oficial, în Republica Moldova, nu a demarat etapa a treia de vaccinare. Acest lucru este posibil contactând medicul de familie, fie doritorii se pot apropia la Centrul de Vaccinare deschis de Primărie, imunizându-se cu unul dintre vaccinurile disponibile în acel în cadrul instituției.