Doliu în lumea artei: S-a stins din viață actorul Vladislav Șeluh

Doliu în lumea artei. Actorul și maestrul în Artă al Republicii Moldova, Vladislav Șeluh, s-a stins din viață. „Ca un profesionist adevărat, s-a dedicat întru totul Teatrului Republican de Păpuși „Licurici” mai bine de 50 de ani”, se arată în mesajul colegilor.

„Cu profundă tristețe anunțăm stingerea din viață a celui care a fost, colegul nostru, actorul Vladislav Șeluh, Maestru în Artă al Republicii Moldova. Ca un profesionist adevărat, s-a dedicat întru totul Teatrului Republican de Păpuși „Licurici” mai bine de 50 de ani. Cele peste 200 de roluri interpretate pe scena Teatrului Republican de Păpuși “Licurici” i-au adus dragostea şi aprecierea binemeritată a publicului spectator.
Chipurile create de Maestrul Vladislav Șeluh vor rămâne pentru totdeauna în istoria Teatrului nostru. Sentimentul solidarității de breaslă, precum și latura umană bine pronunțate, l-au ghidat în tot ceea ce a creat. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în liniște și pace”, au menționat colegii de la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”.
Cu un mesaj de condoleanțe a venit și Ministerul Culturii.
„Ministerul Culturii exprimă sincere condoleanțe rudelor, familiei, prietenilor – tuturor celor care l-au cunoscut și aplaudat succesele și sunt aproape în aceste clipe. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în liniște și pace!”, se arată în mesaj.

Dosar Media

Ai o noutate?