Două permise de conducere falsificate – unul procurat contra sumei de 500 de euro, iar altul primit „cadou” de ziua de naștere, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în punctul de trecere Costești. Riscă amenzi penale pentru uz de acte oficiale false doi cetățeni ai Republicii Moldova.
În primul caz, ca urmare a desfășurării controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări amănunțite în baza analizei de risc, moldoveanul de 24 de ani a scos din portmoneul personal un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile ucrainene.
Din primele cercetări a documentului s-a stabilit că nu este unul autentic. Fapt confirmat și de tânăr, care nu a ascuns că a primit permisul în calitate de cadou de la un verișor din Ucraina.
În cele din urmă, polițiștii de frontieră l-au informat că deținerea actelor neveridice atrage după sine cercetare penală.
Cel de-al doilea moldovean documentat pentru folosirea actelor falsificate este un locuitor al satului Pelinia, în vârstă de 39 de ani. Bărbatul s-a prezentat la trecerea frontierei de stat în calitate de șofer.
Printre documentele înmânate pentru controlul de rigoare a fost și permisul de conducere, care ar fi emis de către autoritățile din România. În timpul cercetării amănunțite a documentului, polițiștii de frontieră au stabilit că unele elemente distinctive sunt falsificate.
La audieri, șoferul a recunoscut că a apelat la serviciile unei persoane terțe, identificată pe rețelele de socializare.
Cel din urmă l-ar fi înscris la o școală auto și ulterior i-a oferit acest permis, achitând pentru servicii 500 de euro. Cetățeanul și-a putut continua călătoria doar după ce a prezentat permisul moldovenesc, care era unul autentic.
În ambele incidente, polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor ce se impun.