Foto: radiochisinau.md

Doi judecători, șeful unui Penitenciar, dar și o companie aeriană, vizați în controalele ANI

În săptămâna 17 – 21 mai 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat trei proceduri de control pentru posbile conflicte de interese admise de către un judecător constituțional, un șef de instituție medico – sanitară publică cu autofinanțare și un primar de municipiu din nordul țării. În cadrul a două investigații privind incompatibilitatea de funcție figurează un fost șef al unui Centru de sănătate dintr-o suburbie a municipiului Chișinău și un consilier raional în Consiliul raional Fălești.

Inspectorii de integritate au emis șapte constatări ale legislației ANI. Într-un caz, este vizat un judecător din Judecătoria Chișinău, în privința căruia a fost încheiată procedura de control a averii și a fost stabilit cu încălcări al acestui regim juridic. În trei cazuri au fost stabilite conflicte de interese admise de către un primar de municipiu, un fost șef de secție din Consiliul raional Râșcani și un consilier din raionul Cimișlia. Cu incompatibilitate de funcție au fost identificați un șef de Penitenciar și doi funcționari din cadrul unei primării din raionul Râșcani.

O comapanie aeriană riscă să fie penalizată pentru împiedicarea activității ANI. Inspectorul de integritatea a solicitat anumite informații necesare în cadrul unui control, la care nu a dat curs. Pe această cauză a fost inițiată o procedură contravențională. Totodată, patru subiecți ai declarării ar putea fi sancționați pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale.  Astfel, pe numele a trei consilieri din raioanele Glodeni și Cahul, dar și a unui fost șef al Centrului de sănătate dintr-o suburbie a capitalei au fost inițiate cauze contravenționale.

Inspectorii de integritate au soluționat un conflict de interese pe care l-a declarat primarul din localitatea Aluniș din raionul Râșcani. Acest primar se numără printre demnitarii activi care regulat se conformează legislației în vigoare și notifică Autoritatea despre anumite conflicte de interese în care este vizat.

Direcția juridică a ANI a participat în 12 ședințe de judecată pentru apărarea actelor de constatare emise de inspectorii de integritate. Alte 8 certificate de Integritate au fost eliberate funcționarilor la angajarea în funcția publică.

Reprezentanții ANI au  acordat 82 de  consultanții telefonice pe domeniul de activitate, inclusiv 16 apeluri înregistrate la Linia instituțională de informare. Totodată, au fost organizate două sesiuni de instruire pentru circa 80 de subiecți ai declarării.

Dosar Media

Ai o noutate?