DOC//Ultimatum! Grevă generală a transportatorilor de pasageri din R. Moldova – când și în ce condiții ar putea avea loc

Urmează o grevă generală a transportatorilor de pasageri, dacă autoritățile vor ignora solicitările înaintate de APOTA.  Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a depus o petiție în adresa organelor centrale prin care solicită modificarea de urgență a politicii bugetar-fiscale prin introducerea unor instrumente de stimulare financiar-fiscale pentru ramura transporturilor rutiere de pasageri.

APOTA solicită adoptarea unor măsuri de ordin administrativ îndreptate spre rezilierea contractului de parteneriat public-privat al patrimoniului gărilor de stat și stoparea abuzurilor organelor fiscale și de ocrotire a normelor de drept prin care se protejează businessul legat de concesionarea gărilor.

În petiție, APOTA se arată îngrijorată că, după înregistrarea în Parlamentul Republicii Moldova a proiectelor de legi privind modificarea unor acte legislative (politica bugetar-fiscală) și privind bugetul de stat pentru anul 2021, ramura transporturilor va continua să decadă, inclusiv închiderea unor rute și lipsirea unor localități de transport public, din cauză ignorării problemelor existente de către organele competente. Asociația speră că aceste proiecte nu vor fi susținute în redacția în care au fost prezentate.

Astfel, APOTA solicită autorităților centrale adoptarea de urgență a unor măsuri care vor contribui la diminuarea impactului pandemiei asupra ramurii transporturilor, iar dacă cerințele vor fi ignorate va fi provocată o grevă generală a transportatorilor.

Dosar Media

Ai o noutate?