Foto: ipn.md

DOC// ”Restaurantele și cafenelele să activeze și după ora 22:00” – Autoritățile, somate de HoReCa să relaxeze restricțiile

Administratorii restaurantelor și localurilor de agrement cer autorităților să elimine restricția ce limitează programul de activitate a unităților de alimentație publică până la orele 22:00.  Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) a expediat o solicitare în acest sens în adresa Guvernului. Aceștia fac trimitere la numărul în scădere al îmbolnăvirilor de COVID-19.

„Luând în considerație micșorarea numărului de cazuri de COVID-19 din ultimele săptămâni, am solicitat autorităților competente în gestionarea crizei sanitare, să fie eliminată restricția ce limitează programul de activitate a unităților de alimentație publică până la orele 22:00, or majorarea cazurilor a fost argumentul de implementare a acestei restricții”, spun reprezentanții asociației.

Precizăm că, în Republica Moldova a fost declarată stare de urgență în sănătate publică până pe 15 ianuarie 2021.

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a stabilit mai multe restricții, printre care și interzicerea activităților de deservire de tip restaurante, baruri, cafenele, cantine în intervalul orelor 22:00-07:00.

În data de 6 ianuarie, autoritățile municipale au luat decizia de a permite teatrelor să activeze, însă cu respectarea tuturor normelor sanitare.

Dosar Media

Ai o noutate?